Social

Implicarea părinților în realizarea temelor pentru acasă: Unde se oprește ajutorul adultului și începe responsabilitatea copilului

Ajutorul oferit de părinți copiilor în realizarea temelor pentru acasă este important, însă întrebarea este până unde ar trebui să ajungă acest sprijin? Specialiștii atrag atenția asupra necesității unui echilibru delicat între susținere și autonomie.

Temele pentru acasă cultivă autonomia, disciplina și responsabilitatea copiilor. Realizându-le, elevii învață să-și organizeze timpul și să lucreze independent. Deși părinții își doresc ce este mai bine pentru copiii lor, o implicare excesivă poate avea efecte pe termen lung.

„Responsabilitatea temelor pentru acasă rămâne, în cele din urmă, a copilului. Rolul adultului este de a fi alături, de a ghida și de a oferi explicații suplimentare atunci când este nevoie, nu de a face temele în locul copilului”, a subliniat psihologul Carolina Ciobu, la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova.

Potrivit specialistei, principalele riscuri ale implicării exagerate sunt dependența copilului de părinte și lipsa încrederii în sine. În timp, elevul ajunge să aștepte constant indicații, fără a-și asuma inițiativa, să se îndoiască permanent de propriile abilități și să caute mereu validarea adultului.

„Dar oare e bine atunci când părintele este mereu deasupra copilului să-i zică: da, e ok, poți să scrii acum. Noi știm că putem progresa și ne putem ambiționa, însă atunci când devin dependent, nu mai sunt motivat - ajung să aștept ca adultul să vină de la serviciu, după ora șase, pentru a sta alături de mine. Bineînțeles, astfel se dezvoltă toate aceste riscuri negative și ajung ulterior la adultul de mâine: neîncrezător, lipsit de inițiativă, fără independență și fără autonomie de a se implica și de a face”, a avertizat psihologul.

Carolina Ciobu a ținut să evidențieze situațiile în care mulți părinți ajung acasă obosiți după opt ore de muncă și descoperă că cei mici nu și-au făcut temele. Tendința de a „rezolva rapid” temele împreună sau chiar de a le face în locul copilului este frecvent întâlnită. Specialiștii recomandă stabilirea unor reguli și a unei rutine zilnice.

„Relația pe care o dezvoltăm cu copilul nostru este prioritară. Timpul de lucru, da, este o provocare pe care o are fiecare părinte, însă trebuie să stabilim niște reguli foarte clare pentru copil. Vine acasă, are un timp repaus. Ulterior, și-a organizat masa de lucru și își scrie temele pentru acasă. Copilul nu așteaptă părintele după ora cinci ca să facă împreună temele sau ca părintele să le scrie și copilul, ulterior, le copiază în caiet. Pentru că întâlnim și așa situații când întreb copilul: cine te ajută în pregătirea temelor pentru acasă? Și el foarte sincer zice: mama mi-a scris și eu am copiat”, a menționat Carolina Ciobu.

La fel de important este să fim răbdători, chiar și după o zi grea la serviciu, și să le oferim copiilor șansa de a ne explica ce nu au înțeles sau unde întâmpină cele mai multe dificultăți.

„Să fim suficient de răbdători, chiar și atunci când venim după un program lung de muncă. Să avem răbdare atunci când copiii noștri au întrebări, să intervenim cu explicații. În același timp, să oferim copilului timp pentru a ne explica unde întâmpină dificultăți și ce nu a înțeles, folosindu-și propriile cuvinte. Astfel, dezvoltăm dependența copilului și îl valorificăm. Înțelegem că există multe provocări și atribuții peste tot, însă trebuie să îmbrăcăm haina de mamă și tată, bineînțeles, pentru că vorbim despre ambii părinți implicați, oferind copilului sprijinul necesar”, a punctat psihologul.

La final, Carolina Ciobu a subliniat că rolul părinților este să sprijine, nu să înlocuiască efortul copilului. Astfel, copiii învață să fie mai responsabili și mai încrezători în propriile forțe.

Autor: Nicoleta Țarălungă, stagiară

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult