Sărbătoare la Copenhaga: Jucătorii echipei naționale de handbal masculin a Danemarcei au fost întâmpinați cu mare fast după ce au triumfat la Campionatul European

Jucătorii echipei naționale de handbal masculin a Danemarcei au fost întâmpinați cu mare fast la revenirea acasă după ce au triumfat la Campionatul European de resort. Mii de suporteri s-au adunat în piața centrală din Copenhaga pentru a-i saluta pe deținătorii titlului continental.
„Am urmărit toate meciurile lor la acest Campionat European. Acum ne bucurăm împreună", a afirmat una dintre admiratoarele echipei daneze care a fost prezentă la eveniment.
„Ne-au oferit atât de multe emoții pozitive și au muncit enorm pentru a ne face fericiți. Le putem acorda câteva ore din timpul nostru", a subliniat o altă simpatizantă.
În ciuda frigului, fiecare jucător a ridicat pe rând trofeul în fața mulțimii entuziasmate prezente în centrul capitalei daneze. Ulterior, selecționerul Nikolaj Jacobsen și căpitanul Magnus Saugstrup au ținut discursuri în fața suporterilor.
„Vă mulțumesc că ne-ați sprijinit în ultimele trei săptămâni. Apreciem foarte mult acest lucru. Împreună, suntem greu de învins", a declarat Magnus Saugstrup.
„Este o victorie pentru întreaga Danemarcă. Asta înseamnă că vă puteți lăsa copiii să practice handbalul sau alt sport de echipă. Putem fi mândri de ce am realizat la Campionatul European", a punctat selecționerul Nikolaj Jakobsen.
Reamintim că în finala Campionatului European de handbal masculin, Danemarca a învins Germania cu scorul de 34:27. Danezii dețin acum toate cele trei coroane din handbalul masculin, după ce au cucerit laurii olimpici în 2024, la Paris, și titlul mondial, anul trecut.