Cultură

Târg de carte cu scop caritabil: 90 de antreprenori au devenit autori pentru o cauză nobilă

Cum se construiește o afacere de succes sau cum să combini viața personală cu cea profesională într-o armonie desăvârșită. Sunt câteva dintre subiectele abordate de zeci de antreprenori care au răspuns unei provocări speciale. Să scrie cărți. Acestea au fost vândute, iar banii colectați au fost donați secției de Traumatologie și Ortopedie de la Institutul Mamei și Copilului din Chișinău.

Printre autorii prezenți s-a numărat și Costina Filip, antreprenoare din România și autoarea cărții „Superstar în imobiliare”. Aceasta spune că decizia de a scrie a venit în urma unui proces de dezvoltare personală și profesională, susținut de un program de leadership.

„Aveam în plan de mult timp să scriu această carte, dar nu luasem acțiune până acum. Anul trecut am intrat într-un program de leadership și atunci a venit și decizia. Cu susținerea colegilor mei, care la rândul lor au scris cărți anul acesta, lucrurile s-au legat firesc”, a povestit Costina Filip.

Un mesaj similar a venit și din partea Inei Butnaru, care și-a lansat prima carte, „Femeia cu minte”, publicată atât în limba română, cât și în limba engleză. Autoarea spune că volumul este gândit ca un ghid de autocunoaștere, adresat femeilor care își caută echilibrul interior.

„Este, de fapt, un ghid prin care fiecare femeie să se cunoască mai bine, să se descopere și să știe cum să-și găsească echilibrul. Este o mare onoare să contribuim la această cauză și sunt convinsă că mulți copii vor beneficia de tratamente în condiții mai bune”, a menționat Ina Butnaru.

Fiecare carte a fost vândută la prețul de 250 de lei, iar toți participanții la eveniment au cumpărat cel puțin un exemplar. Cei prezenți spun că implicarea în astfel de inițiative este firească atunci când scopul este unul umanitar

„Sunt implicată în mai multe acte de caritate și cred că este un gest foarte bun. Știu că banii vor ajunge unde trebuie și donez cu cea mai mare plăcere”, a declarat una dintre participante.

Evenimentul a adunat nu doar cititori, ci și susținători ai autorilor care au absolvit programul de leadership. „Suntem aici să-i susținem pe toți cei care au fost și sunt absolvenți ai acestui curs. Am venit în mod special să o susținem pe colega noastră, Rodica Bîrîiac, care își lansează astăzi cartea «Drumul spre sine»”, a spus o altă participantă.

Potrivit organizatorului general al evenimentului, Marius Spiridon, târgul de carte a ajuns în acest an la cea de-a șasea ediție, iar impactul său crește de la un an la altul.

„Nu plănuim să ne oprim prea curând. Vedem impactul acestui program nu doar în sufletul oamenilor, ci mai ales în sufletul copiilor, pentru că avem și bursieri. Tot ce se întâmplă aici este donat, iar cu cât se cumpără mai multe cărți, cu atât ajung mai mulți bani la cei care au nevoie”, a subliniat organizatorul.

Târgul de carte a marcat finalul unui program de leadership în cadrul căruia 90 de autori au învățat să-și adune ideile, experiențele și lecțiile de viață într-o carte, transformând cuvintele în sprijin concret pentru copiii aflați în nevoie.

CITIȚI ȘI:

Evelina Curca

Evelina Curca

Autor

Citește mai mult