Social

Reguli mai stricte pentru șoferi: permise provizorii pentru începători și controale medicale anuale pentru seniori

Examinarea pentru obținerea permisului de conducere va deveni mai complexă, în timp ce barierele birocratice vor fi eliminate din proces. Noile reguli urmează să fie anunțate până la sfârșitul anului și prevăd, printre altele, eliberarea unui permis temporar șoferilor începători, pe un termen de probă de un an sau doi.

Directorul Agenției pentru Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, a declarat într-un podcast al„ Ziarului de Gardă” că schimbările se produc în contextul transpunerii directivei europene care urmărește reducerea la zero a deceselor în trafic.

„Pentru primul an sau doi, persoana va avea un fel de permis temporar. Dacă în această perioadă va comite accidente grave sau încălcări consecutive, nu va obține permisul permanent”, a explicat Mircea Eșanu.

Totodată, va crește și frecvența verificărilor medicale pe măsură ce șoferii avansează în vârstă. De exemplu, după 70 de ani, controlul medical ar putea deveni obligatoriu o dată pe an.

„Deci, pe partea de rigurozitate a examinării auto, procesul va fi înăsprit. Iar pe partea birocratică, în ceea ce privește actele prezentate, certificatele școlilor auto – acestea vor trece complet în zona digitală”, a declarat directorul ASP.

Mircea Eșanu a precizat că programările și contestațiile se fac deja în proporție de 99% online, iar un candidat nu este admis la examen dacă nu prezintă certificatele medicale și de școlarizare în versiune electronică.

În scurt timp, și fișele de examinare vor trece complet la modelul electronic, renunțându-se la hârtie. Imaginile de pe camerele din vehiculele de examinare și informațiile de pe senzorii pedalei examinatorilor vor fi transmise live, printr-un mecanism wireless pe bandă largă, pentru o accesibilitate mai mare.

În Republica Moldova, permisele auto sunt emise, în general, pe o perioadă de 10 ani, cu excepția permiselor mai vechi, modelul anului 1995, care sunt valabile fără limită de timp.

Pe 23 decembrie 2025, Guvernul a aprobat un nou model de permis de conducere, adaptat la standarde europene, care va fi pus în circulație după îndeplinirea condițiilor tehnice necesare, însă nu mai târziu de 31 mai 2026.

Noile permise vor avea imprimat un cod QR pe verso, care va permite verificarea autenticității documentului prin intermediul portalului guvernamental de verificare a informațiilor.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult