Justiție

Prevederile care au nemulțumit avocații, anulate de Parlament: Reprezentanții MJ nu vor face parte din comisiile Uniunii Avocaților

Modificările controversate la legislația care reglementează activitatea avocaturii, adoptate în iulie 2025, au fost anulate, pe 12 februarie, prin votul deputaților. Acestea permiteau reprezentanților Ministerului Justiției să facă parte din comisiile de licențiere și disciplinare a Uniunii Avocaților din Moldova (UAM), subminând, astfel, independența acestei profesii.

Experții consideră că renunțarea la amendamentele respective va contribui la transparentizarea activității Uniunii, fără a afecta independența avocaților.

Amendamentele la Legea cu privire la avocatură vizau introducerea interdicției de a reocupa funcții în comisiile interne ale UAM, precum și includerea unor reprezentanți ai Ministerului Justiției, mediului academic și societății civile în comisiile de licențiere și disciplinare ale Uniunii.

Președinta Maia Sandu a refuzat promulgarea proiectului, care a fost reîntors în Parlament pentru examinare.

Președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, a declarat, la ședința Parlamentului, că obiecțiile din demersul președintei au fost acceptate.

„În viziunea președintelui Republicii Moldova, o reformă veritabilă a profesiei de avocat trebuie să includă modernizarea instituțională a Uniunii Avocaților, pentru garantarea transparenței, eficienței administrative și responsabilității față de membrii profesiei și societate, asigurarea meritocrației și egalității de șanse atât la admiterea în profesie, cât și la ocuparea funcției de conducere. Comisia juridică pentru numiri și imunități a decis acceptarea obiecțiilor și recomandărilor formulate”, a afirmat Veronica Roșca.

Totodată, Comisia solicită crearea, pe platforma Ministerului Justiției, a unui grup de lucru consultativ pentru implementarea legii, cu implicarea profesioniștilor din domeniul juridic, a reprezentanților societății civile și a partenerilor europeni. Potrivit Veronicăi Roșca, reforma urmează a fi realizată fie prin revizuirea substanțială a Legii cu privire la avocatură, fie prin elaborarea și adoptarea unui nou cadru normativ aliniat standardelor Uniunii Europene.

Deputatul din partea Blocului „Alternativa”, Ion Chicu, a criticat modificările la lege care nu au fost promulgate de președinte, subliniind că grupul de lucru va trebui să țină cont de recomandările Comisei Europene pentru a realiza o reformă autentică.

„Vreau să mulțumesc Comisiei Europene pentru opinia distrugătoare din decembrie, pe care o avem în materialele anexate, care ne spun clar că această imixtiune nu este permisă. Ministerul Justiției nu are ce căuta în comisiile respective a Uniunii Avocaților”, a afirmat Chicu.

Avocatul și expertul în justiție de la Asociația Promo-LEX, Vadim Vieru, susține că nu are obiecții față de noile amendamente, care vor spori transparența în procesul de admitere în profesie, fără a compromite libertatea și independența avocaților.

„Obiecții față de noile amendamente nu sunt. Uniunea Avocaților a participat în grupul de lucru la elaborarea acestor amendamente. Admiterea în profesia de avocat, de principiu, la momentul actual, având în vedere prevederile care sunt incluse în Legea cu privire la avocatură, permit un nivel suficient de transparență, fără a fi necesar să fie incluși în comisii membrii din cadrul Ministerului Justiției, printre alte prevederi care au fost criticate dur de Comisia Europeană”, a punctat Vadim Vieru.

Amintim că avocații au declanșat, pe 15 iulie 2025, o grevă, fiind nemulțumiți de modificările legislative adoptate atunci de Parlament. Ei au renunțat la protest după ce președinta Maia Sandu a trimis la reexaminare Legea cu privire la avocatură.

Legea reexaminată conține prevederi care transpun directive ale Uniunii Europene și permit avocaților care au obținut calificare profesională în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană să profeseze pe teritoriul Republicii Moldova. Aceste prevederi vor intra în vigoare la data aderării R. Moldova la blocul comunitar.

Autor: Eva Fruntașu

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult