Razie cu drona în Orhei: Peste 20 de șoferi, prinși cu telefonul la volan în doar trei ore
Peste 20 de șoferi din Orhei au fost sancționați vineri, 13 februarie, în doar trei ore, după ce au fost surprinși folosind telefonul mobil în timpul conducerii. Pentru depistarea contravenienților, polițiștii au utilizat o dronă, care a monitorizat traficul din aer.
Acțiunea face parte dintr-o campanie mai amplă a Poliția Națională, desfășurată în perioada 5-28 februarie, ce vizează combaterea utilizării telefonului la volan - una dintre cauzele frecvente ale accidentelor rutiere.
Potrivit poliției, scopul intervențiilor nu este aplicarea sancțiunilor, ci prevenirea tragediilor. „Un mesaj sau un apel durează câteva secunde, dar te poate costa o viață”, avertizează oamenii legii.
Conducătorii auto prinși folosind telefonul la volan riscă amenzi între 450 și 600 de lei, precum și aplicarea a trei puncte de penalizare.
Poliția reamintește că utilizarea telefonului în timpul șofatului este permisă doar prin dispozitive Bluetooth sau căști hands-free. Orice interacțiune manuală cu aparatul * fie pentru apeluri, fie pentru mesaje - constituie contravenție.
Pe lângă verificările din teren și monitorizarea cu drona, camerele inteligente instalate în intersecțiile din Chișinău și pe drumurile naționale pot detecta automat șoferii care țin telefonul în mână, fără a mai fi necesară prezența fizică a unui agent de circulație.
CITIȚI ȘI: