Economic

Avia Invest reacționează după ce Aeroportul Internațional Chișinău a trecut în gestiunea statului: Activele au fost preluate cu încălcări legale și contractuale

Reprezentanții companiei Avia Invest, în gestiunea căreia s-a aflat Aeroportul Internațional Chișinău, au calificat acțiunea privind întoarcerea Aeroportului în administrarea statului drept atac raider. Reprezentanții companiei Avia Invest afirmă că se vor adresa în instanțele de judecată internaționale. De cealaltă parte, Igor Munteanu, care a condus în 2019 Comisia parlamentară de anchetă privind activitatea Aeropotului, susține că au fost depistate mai multe nereguli, iar revenirea Aeroportului în gestiunea statului va fi de durată.

Într-o postare pe contul de Facebook, Avia Invest afirmă că autoritățile statului și-au îndreptat toate eforturile pentru rezilierea contractului în mod ilegal și ar fi cerut judecătorilor să ia o decizie favorabilă statului. Compania Avia Invest și fondatorii săi solicită protecția necondiționată a drepturilor lor în instanțele naționale și internaționale.

„Adunarea generală a asociaților companiei, desfășurată pe 28 februarie 2022, a enunțat „administratorului de stat" restricții și interdicții clare în orice acțiuni care se referă la contractul de concesiune a activelor Aeroportului Internațional Chișinău. Oricare dintre acțiunile sale vor constitui un conflict de interese direct într-o situație în care autoritățile sunt în litigiu cu Avia Invest S.R.L. Cu toate acestea, autoritățile statului și-au îndreptat toate eforturile pentru rezilierea contractului în mod ilegal și au cerut deschis judecătorilor să ia o decizie „corectă" cu orice preț. Compania Avia Invest S.R.L. și fondatorii săi solicită protecția necondiționată a drepturilor lor în instanțe naționale și internaționale”, se arată în comunicatul Avia Invest.

Președintele CUB, Igor Munteanu, a declarat în emisiunea „În Context” de la Moldova 1 că procesul de restituire a Aeroportului Internațional Chișinău va fi unul complicat și va cuprinde mai multe etape. Mai mult, Munteanu susține că Compania Avia Invest ar fi oferit împrumuturi fără dobândă mai multor companii din Marea Britanie și Singapore, astfel prejudiciind considerabil bugetul țării, iar acești bani ar trebui întorși în haznaua statului.

„Evident trebuie să-i felicităm pe toți cei care au contribuit la această acțiune. Procesul de restituire a proprietății abia s-a început și procesul va fi complicat. În primul rând că năframa financiară de ilegalități este extrem de largă. Această companie Avia Invest a împrumutat în stânga și în dreapta companii și complicii fantome care aparțin acestui imperiu al răului, grupul „Șor”. Pe de altă parte, instalarea controlului statului asupra acestui Aeroport Internațional va avea loc pe etape și probabil va avea nevoie de corp de management mult mai bun”, a declarat Igor Munteanu.

Agenția Proprietăți Publice a anunțat că Aeroportul Chișinău a trecut oficial în gestiunea statului și este administrat de către întreprinderea de stat „Aeroportul Internațional Chișinău”. Potrivit directorului general al APP, Alexandru Musteață, aeroportul funcționează în prezent în regim normal, fără întreruperi operaționale.

Șefa statului, Maia Sandu a menționat că revenirea Aeroportului Internațional Chișinău în gestiunea statului este un rezultat al luptei împotriva corupției și că acest fapt este o dovadă că lucrurile se pot face când lumea respectă legea, inclusiv cei din sistemul judecătoresc.

Citește mai mult