Protest pașnic la Ambasada Federației Ruse: „Cerem adevăr, justiție și despăgubiri pentru victimele războiului”
În semn de solidaritate cu Ucraina, zeci de oameni au protestat în fața Ambasadei Federației Ruse din Chișinău. Participanții au reclamat crimele de război comise de Moscova și au cerut dreptate pentru victime. Manifestația a fost una pașnică, iar Ambasada Federației Ruse nu a comentat deocamdată acțiunea.
Adevăr, justiție și despăgubiri
„Adevăr, justiție și despăgubiri pentru victimele războiului” – acesta a fost mesajul central al protestului. Cei prezenți nu au scandat lozinci, însă au venit cu pancarte pe care erau scrise mesaje precum „Opriți uciderea civililor” sau „Tortura prizonierilor este o crimă”.
O femeie prezentă la manifestație a declarat că a ieșit în stradă pentru a-și exprima opoziția față de violență.
„Sunt împotriva vărsării de sânge, a morții, împotriva ocupației oricărui stat, oricărui teritoriu. Din acest motiv am venit aici, să spun că nu vreau să curgă sânge.”


Valeriu Cibotari a spus că războiul i-a afectat direct familia
„Am rude în Ucraina, fratele soției mele trăiește acolo. În această toamnă am fost la înmormântare, și-a înmormântat feciorul care a decedat la război”, ne povestește Valeriu.
Participanții spun că își amintesc și acum dimineața de 24 februarie 2022, când au aflat despre declanșarea invaziei.
„Eu plecam la lucru, era 6 dimineața și se auzeau bubuiturile. Atunci nici nu-mi venea să cred că Rusia putea să atace Ucraina”, ne spune alt activist.
„Toți vorbeau atunci că războiul va dura o săptămână și totuși, războiul acesta durează deja de patru ani, e mai lung decât al Doilea Război Mondial și sfârșitul nu se vede”, spune alt protestatar.
Apel la justiție internațională
Manifestația a fost organizată de Amnesty International Moldova, organizație care promovează respectarea drepturilor omului.
Coordonatoarea de campanii, Iuliana Zaria, a declarat că Rusia este responsabilă pentru multiple crime de război.
„Rusia se face vinovată de nenumărate crime de război. În primul rând este vorba de omorul și rănirea a miilor de civili, de tortura prizonierilor, este vorba despre transferul forțat al civililor în alte teritorii, inclusiv al copiilor.”
„Toate aceste crime de război nu au termen de prescripție. Suntem aici ca să solicităm tragerea la răspundere a tuturor criminalilor de război și cerem adevăr, justiție și despăgubiri pentru victime.”

Directorul executiv al organizației, Veaceslav Tofan, a subliniat că mandatele internaționale de arestare emise pe numele președintelui rus trebuie să fie puse în aplicare.
„Mandatele de arestare internaționale emise pe numele lui Putin și al altor oficiali ruși trebuie să ajungă pe băncile Curții Penale Internaționale. Fără acest lucru și fără pedepsirea criminalilor de război, nu putem spune că avem o pace justă.”
Totodată, Amnesty International Moldova a lansat o petiție prin care solicită comunității internaționale să se asigure că toți cei responsabili de încălcări grave ale drepturilor omului în Ucraina și de crime de drept internațional sunt aduși în fața justiției.
CITIȚI ȘI:
- Amnesty International marchează patru ani de la invazia Rusiei în Ucraina printr-o acțiune publică la Chișinău
- Patru ani de război în Ucraina: Mii de refugiați ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova
- Declarație comună a societății civile din R. Moldova: Războiul trebuie oprit, însă pacea trebuie să fie justă și durabilă