Politic

ÎN CONTEXT | Alexandru Flenchea: „Singura utilitate a formatului «1+1» este de a ține Rusia în afara negocierilor”

Dialogul dintre Chișinău și Tiraspol „este util pentru a limita rolul Federației Ruse în procesul de negocieri”, însă soluțiile fiscale, energetice și educaționale trebuie să pornească consecvent din partea autorităților constituționale. Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea, consideră că puterea de decizie aparține Republicii Moldova, iar unificarea economică deschide calea pentru reintegrarea țării.

„Nu trebuie să avem așteptări de la întâlnirea de astăzi. Să înțelegem foarte bine că singura utilitate a întâlnirilor în formatul "1+1" este cea de a ține Federația Rusă în afara procesului de negocieri. Pentru că atât timp cât avem dialog direct și formal cu reprezentanții, Tiraspolului avem argumente de ce nu avem nevoie de formate internaționale de negocieri în care și Federația Rusă să-și revendice un loc și un rol”, a declarat Alexandru Flenchea în emisiunea ÎN CONTEXT, de la Moldova 1.

Referindu-se la eventuale semnale de compromis din partea Tiraspolului, fostul vicepremier a subliniat că „semnalele, la fel ca și acțiunile, trebuie să vină de la Chișinău”.

„Republica Moldova este statul căruia îi aparține regiunea transnistreană și, respectiv, acțiunile, inițiativele și semnalele trebuie să vină de la noi. Nu trebuie să avem așteptări că o administrație secesionistă, grup criminal, o să devină o administrație responsabilă, care să acționeze în interesul cetățenilor țării noastre care locuiesc în acea zonă. Noi trebuie să întreprindem măsuri și să urmărim felul în care vor fi implementate”, susține Flenchea.

În contextul dezbaterilor publice privind retragerea cetățeniei, expertul sugerează că în listă nu se regăsesc și pretinși demnitari „actuali” .

„Sunt cetățenii din stânga Nistrului cărora le-a fost ridicată cetățenia, s-a făcut referire la cei care subminează suveranitatea, integritatea teritorială a țării. Am văzut în lista celor cărora le-a fost retrasă cetățenia responsabili de încălcarea drepturilor omului în stânga Nistrului, foști pretinși deputați și pretins ministru. Nu-i vedem pe cei actuali, cei care nemijlocit comit încălcări”, constată Flenchea.

Sursa citată a mai subliniat că „problema austerității din regiune” este strâns legată de lipsa reglementării sectorului energetic:

„E nevoie să se facă regulă pe domeniul energetic. Și am auzit azi reprezentantul Chișinăului referindu-se la necesitatea de a face ordine acolo, de a integra sectorul energetic al regiunii transnistrene în cel național. E nevoie de contracte legale și transparente. E nevoie de furnizare și livrare în condiții de piață tuturor consumatorilor, de la casnici până la cei industriali. Imediat ce intră în legalitate sectorul gazelor din stânga Nistrului, se termină și austeritatea”, a declarat Alexandru Flenchea.

Expertul a reiterat că domeniul fiscal „este cel mai important” pentru restabilirea ordinii în regiune: „E o măsură care s-a lăsat așteptată de ani de zile, pregătirile pentru asta s-au făcut. Mă bucur să văd proiectul înregistrat, să fac cunoștință cu el și, desigur, că vom urmări felul în care va fi implementat”.

Flenchea a mai explicat că în regiunea din stânga Nistrului „sunt 300.000 de oameni și vreo 100.000 de unități de transport”, iar „majoritatea combustibilului adus în regiune merge pentru scopuri civile, dar inclusiv o parte merge pentru aprovizionarea contingentului militar rus”.

În ceea ce privește combaterea contrabandei, expertul a sugerat că „lupta” trebuie „să se înceapă cu achitarea accizelor, apoi drepturilor de import”. Totodată, el a salutat inițiativa legislativă care urmează să fie votată în două lecturi și consideră că aceasta „trebuie implementată”.

„N-am văzut date recente care să arate dinamica contrabandei cu mărfuri accizabile. Cert este că în momentul în care vrei să faci ordine pe domeniul fiscal și vamal în regiunea transnistreană începi cu mărfuri accizabile: alcool, tutun, combustibil”, a mai explicat Alexandru Flenchea.

În ceea ce privește studierea limbii române în școlile din stânga Nistrului, vicepremierul a pledat pentru sprijin metodologic și instituțional constant.

„Neoficial, de mulți ani, profesorii îi învață pe copii și grafia latină. (...) Este foarte important ca Chișinăul să semnalizeze și oficial, și neoficial disponibilitatea și sprijinul necesar, inclusiv metodologic. Pentru că trebuie să ajuți, să instruiești profesorii, care au nevoie de recalificare. Să fie suficiente manuale, ca la prima disponibilitate, semnal, să avem toate resursele necesare și putem asigura orice cerere de manuale, de specialiști”, a conchis Flenchea la postul public de televiziune.


Reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană s-au întâlnit astăzi, 26 februarie, la sediul Misiunii OSCE din stânga Nistrului. Întrevederea de la Tiraspol este prima dintre vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a preluat mandatul în noiembrie 2025, și reprezentantul administrației separatiste în negocieri, Vitali Ignatiev.

După negocieri, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri a declarat că Guvernul R. Moldova va promova soluționarea conflictului transnistrean exclusiv prin negocieri pașnice, politice și diplomatice, având ca bază respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării, în granițele sale recunoscute internațional. Printre subiectele abordate la întrevederea reprezentanților politici ai Chișinăului și Tiraspolului se numără libera circulație, accesul jurnaliștilor și al apărătorilor drepturilor omului pe malul stâng, precum și necesitatea eliminării posturilor care limitează deplasarea.

În paralel cu reluarea dialogului, autoritățile de la Chișinău vor începe eliminarea treptată a facilităților fiscale și vamale de care beneficiază agenții economici din regiunea transnistreană. Totodată, va fi instituit un fond special de convergență, destinat sprijinirii procesului de reintegrare.

Potrivit președintelui Parlamentului, Igor Grosu, aceste măsuri vizează apropierea economică a celor două maluri ale Nistrului și crearea unor mecanisme sustenabile de finanțare pentru proiecte comune.

Menționăm că, pe parcursul anului trecut, nu a avut loc nicio întâlnire oficială în formatul „1+1”, ultima rundă de negocieri la acest nivel desfășurându-se în noiembrie 2024.

De asemenea, formatul extins „5+2” rămâne suspendat după declanșarea războiului Federației Ruse împotriva Ucrainei, iar în ultimii ani dialogul s-a limitat la contacte directe între reprezentanții politici ai celor două maluri ale Nistrului.

CITIȚI ȘI:

Violeta Viliant

Violeta Viliant

Autor

Citește mai mult