Războiul din Orientul Mijlociu, în a cincea zi: atacuri masive ale SUA și Israelului asupra Iranului
Un submarin al Statelor Unite a scufundat o navă de război iraniană în Oceanul Indian, în apropiere de Sri Lanka. La bord se aflau aproximativ 180 de persoane, dintre care 80 și-au pierdut viața, potrivit informațiilor preliminare. Totodată, Washingtonul afirmă că a ucis un lider iranian implicat într-un presupus complot de asasinare a fostului președinte Donald Trump. În paralel, Turcia a anunțat că a interceptat și doborât o rachetă balistică iraniană care se îndrepta spre spațiul său aerian. Războiul din Orientul Mijlociu a intrat în a cincea zi, iar atacurile continuă fără încetare.


Fregata iraniană s-a scufundat la aproximativ 40 de kilometri sud de Sri Lanka. Atacul a fost revendicat de Statele Unite, care au precizat că lovitura reprezintă prima operațiune de acest fel împotriva unui inamic de la Al Doilea Război Mondial. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că regimul de la Teheran este terminat, iar oficialii iranieni știu acest lucru, în condițiile în care SUA au lovit aproape 2.000 de ținte în Iran de la debutul operațiunilor militare cu Israelul.
Fregata iraniană s-a scufundat la aproximativ 40 de kilometri sud de Sri Lanka. Atacul a fost revendicat de Statele Unite, care au precizat că lovitura reprezintă prima operațiune de acest fel împotriva unui inamic de la Al Doilea Război Mondial. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat miercuri că regimul de la Teheran este terminat, iar oficialii iranieni știu acest lucru, în condițiile în care SUA au lovit aproape 2.000 de ținte în Iran de la debutul operațiunilor militare cu Israelul.
„Suntem abia la patru zile de la începutul acestei acțiuni. Iar rezultatele au fost incredibile. Istorice. Cu adevărat. Numai Statele Unite ale Americii puteau conduce această acțiune. Putem continua această luptă cu ușurință atât timp cât este nevoie. Și, așa cum am spus ieri, noi stabilim condițiile. Un submarin american a scufundat o navă de război iraniană care se credea în siguranță în apele internaționale”, a declarat Pete Hegseth, secretarul american al Apărării.
În urma atacului asupra fregatei iraniene, 32 de persoane au fost salvate, iar 80 de cadavre au fost recuperate.

„Continuăm operațiunea de căutare și salvare în zona respectivă, ținând cont de condițiile meteorologice și maritime, de toate calculele legate de domeniul maritim. De asemenea, am găsit câteva cadavre în zona respectivă și bănuim că aceste cadavre au legătură cu aceeași navă, deoarece le-am găsit în zona respectivă”, afirmă Buddhika Sampath, directorul naval media, Sri Lanka.
Atacurile continuă. Armata israeliană a anunțat că a lovit zeci de obiective militare în Iran, inclusiv centre de comandă din Teheran, după un nou val de rachete lansate asupra Israelului.

„În cursul nopții, armata israeliană a finalizat o serie de atacuri aeriene împotriva sistemului de artilerie și rachete al regimului terorist iranian. În timpul atacului, avioanele de luptă ale aviației militare au atacat peste 20 de ținte în Isfahan și Shiraz. Este o zonă pe care o atacăm pentru prima dată de la începutul operațiunii”, a subliniat Effie Defrin, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene.

Israelul și-a intensificat atacurile și asupra Libanului. Cel puțin 11 persoane au fost ucise, zeci rănite, iar armata a cerut civililor din sud să se îndrepte spre nordul râului Litani. Ca represalii, Iran a lansat valuri de drone și rachete asupra Israelului și bazelor americane din țările Golfului Persic. O rachetă lansată din Iran, îndreptată spre spațiul aerian al Turciei, a fost distrusă de sistemele de apărare ale NATO staționate în estul Mediteranei. Oficialii turci cred că ținta vizată era o bază militară din Cipru, dar racheta a deviat. Într-o postare pe X, președintele iranian Masoud Pezeshkian a spus că a încercat să evite războiul prin diplomație, însă atacurile l-au obligat să se apere, subliniind respectul pentru suveranitatea țărilor vecine și nevoia de pace regională.
CITIȚI ȘI:
Pentagonul: Lider iranian implicat într-un presupus complot contra lui Trump, ucis de armata SUA
Racheta balistică lansată de Iran spre Turcia, distrusă de sistemele de apărare ale NATO
Donald Trump: Iranul a cerut reluarea negocierilor, dar este „prea târziu”
Israelul estimează că războiul împotriva Iranului va dura „câteva săptămâni”