Social

Noi tensiuni la Primăria Chișinău: Executivul a vrut să prezinte Planul de Mobilitate Urbană, iar consilierii PAS - să organizeze ședința CMC

Prezentarea publică a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al municipiului Chișinău a fost marcată de tensiuni. Consilierii municipali ai fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) au întrerupt evenimentul, contestând legalitatea desfășurării acestuia în sala în care ar fi trebuit să aibă loc ședința Consiliului Municipal Chișinău (CMC). Primăria Chișinău a „condamnat acțiunile de blocare de către fracțiunea PAS a ședinței”.

La scurt timp după ce Victor Cepoi de la Direcția Mobilitate Urbană a început să prezinte Planul de Mobilitate Urbană, în sală au intrat consilierii fracțiunii PAS, care au acuzat administrația capitalei că nu respectă procedurile legale.

PAS cere prezentarea planului la ședința CMC

Președinta fracțiunii PAS din CMC, Zinaida Popa, le-a reproșat reprezentanților primăriei că prezentarea planului ar fi trebuit să aibă loc într-o ședință oficială a consiliului.

„După ce deschidem ședința Consiliului Municipal Chișinău, poftim, dezbateți planul în cadrul ședinței. Dacă aveți respect față de legea Republicii Moldova, atunci trebuia să asigurați dezbaterea acestui plan într-o altă sală. Asta este unica sală a Consiliului Municipal Chișinău, organ deliberativ”, a declarat Popa.

Aceasta a mai afirmat că fracțiunea PAS a introdus deja acest subiect pe ordinea de zi a CMC, însă reprezentanții primăriei nu ar fi participat la discuții.

„La ultima ședință a Consiliului Municipal Chișinău la care am participat, am reușit să includem pe ordinea de zi planul de mobilitate urbană. Și, știți, când am ajuns la discuția și dezbaterea acestui plan de mobilitate urbană, consilierii MAN și domnul Ciornîi nu au venit să prezinte acest program. Și noi, în semn de protest, ne-am ridicat și am plecat”, a adăugat ea.

Popa a mai menționat că ședința Consiliului Municipal a fost convocată pentru 5 martie și a cerut eliberarea sălii.

De cealaltă parte, reprezentanți Primăriei Chișinău au transmis că ședința de prezentate a Planului de Mobilitate Urbană, cu participarea publicului, experților și persoanelor interesate, a fost programată de două săptămâni, iar „consilierii PAS a dat buzna în sală unde sunt circa 100 de oameni și solicită ca toți să părăsească auditoriul pentru că ei vor să desfășoare ședința Consiliului Municipal Chișinău”.

Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a solicitat continuarea prezentării, subliniind că în sală sunt numeroși cetățeni veniți special pentru a afla detalii despre acest plan. De asemenea, acesta a amintit că primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a convocat ședința CMC pentru săptămâna viitoare, pentru ziua de joi, 12 martie.

„Astăzi, prezentăm un document important, care depășește dimensiunea tehnică a unui plan sectorial. Prezentăm o direcție de dezvoltare pentru municipiul Chișinău în următorii 10-15 ani. Mobilitatea urbană nu înseamnă doar trafic. Înseamnă timpul pe care cetățenii îl petrec în deplasare. Înseamnă calitatea aerului. Înseamnă siguranța copiilor care merg la școală. Înseamnă accesul echitabil la locuri de muncă și servicii publice”, a declarat viceprimarul.

Potrivit lui, orașele moderne trebuie să regândească modul în care este organizată mobilitatea.

„Un oraș modern nu este cel în care mașinile circulă mai repede. Este cel în care oamenii ajung mai ușor la destinație. Experiența europeană arată clar: nu putem construi suficiente drumuri pentru a rezolva problema congestiei. Soluția nu este doar infrastructura suplimentară, ci schimbarea echilibrului între modurile de deplasare”, a subliniat Ilie Ceban.

Ce prevede Planul de Mobilitate Urbană

După mai multe replici între consilierii municipali ai PAS și reprezentanții executivului local, prezentarea Planului de Mobilitate Urbană a fost reluată.

„Strategia vizează trecerea de la un model centrat pe automobil la unul care prioritizează transportul public, mersul pe jos și utilizarea bicicletei. De asemenea, planul analizează toate modurile de transport - pietonal, ciclist, transport public, trafic auto și cale ferată, precum și aspecte precum siguranța rutieră, dezvoltarea urbană, protecția mediului și digitalizarea mobilității”, a declarat Victor Cepoi.

Documentul a fost elaborat în perioada anilor 2022 - 2024, în cadrul proiectului european „Move It Like Lublin”, implementat în parteneriat cu orașul Lublin din Polonia și finanțat de Uniunea Europeană.

„Acest plan este harta după care orașul se va dezvolta în următoarea perioadă. El ne stabilește pașii de realizat pentru a avea un oraș mai accesibil, mai sigur, mai puțin poluat și mai prietenos cu oamenii”, a precizat directorul Direcției Mobilitate Urbană, Dorin Ciornîi.

Viceprimarul Ilie Ceban a subliniat că planul este esențial și pentru atragerea finanțărilor externe.

„Un alt element pentru care planul de mobilitate urbană este atât de important pentru noi este atunci când ne dorim să aplicăm la un proiect finanțat de Uniunea Europeană, de fiecare dată finanțatorii întreabă: aveți plan de mobilitate urbană? Dacă nu, atunci să știți că proiectele nu vor fi aprobate”, a declarat el.

Planul de Mobilitate Urbană Durabilă propune o serie de direcții strategice pentru dezvoltarea transportului în capitală: reorganizarea rețelei de transport public, extinderea benzilor dedicate, dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete și pietoni, digitalizarea serviciilor și modernizarea sistemului de parcare.

Documentul include și dezvoltarea parcărilor de tip „park-and-ride” la intrările în oraș, menite să încurajeze șoferii din suburbii să își lase mașinile la periferie și să continue deplasarea cu transportul public.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult