Poliția cunoaște locul aflării unor condamnați fugiți în stânga Nistrului, însă nu poate interveni. Precizările șefului IGP

Autoritățile de la Chișinău cunosc locul aflării mai multor condamnați care se ascund de justiție în regiunea transnistreană, printre aceștia fiind Dmitri Constantinov, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan. Totuși, poliția nu poate interveni pentru a-i reține, invocând riscurile pentru angajați și lipsa competenței teritoriale în stânga Nistrului.
„Noi mult mai devreme am stabilit localizarea acestora, dar, cu părere de rău, sunt circumstanțe în care poliția nu poate interveni în acele locații, reieșind din competența teritorială și riscurile la care supunem angajații”, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, la TV8.
În cazul fostului președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, recent, în spațiul public au apărut fotografii realizate în apropierea unui bloc de locuințe din Tiraspol.
Potrivit lui Cernăuțeanu, poliția cunoaște exact adresa, însă o eventuală încercare de reținere ar putea duce la reținerea propriilor angajați.
„Se trimit trei-cinci angajați ca să-l rețină. Și după asta care este garanția securității pentru angajații noștri? Practic, îi expunem unor riscuri majore. (...) Acesta se află într-un apartament al unui prieten de-al său”, a explicat șeful Poliției Naționale.
Șeful IGP a mai spus că alți fugari se află în locuri mai bine protejate din regiunea transnistreană, inclusiv în spații securizate de structuri militare ale Federației Ruse.
„Sunt în locuri mai securizate, mai protejate, inclusiv sub auspiciul Federației Ruse. Este o ogradă mai rezidențială a serviciilor militare”, a afirmat Cernăuțeanu.
Totodată, el a precizat că autoritățile de la Chișinău nu pot coopera direct cu structurile neconstituționale de la Tiraspol pentru reținerea acestor persoane, amintind că Republica Moldova a fost condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru schimburi de informații între Ministerul de Interne și instituțiile nerecunoscute din regiune.
Oamenii legii de la Chișinău bănuiesc că în stânga Nistrului s-ar afla și fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne, precum și fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, care a primit, pe 26 decembrie 2025, o sentință de 12 ani de închisoare.
În primăvara anului trecut, și foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, condamnați pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidelor asociate grupării „Șor”, au fugit pe malul stâng al Nistrului chiar înainte de pronunțarea sentințelor de 12 și, respectiv, șase ani de închisoare. Potrivit anchetatorilor, aceștia ar fi fost ajutați de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău.
Totodată, fostul polițist Ion Perju, condamnat la 10 ani de închisoare pentru lovitura fatală aplicată lui Valeriu Boboc în timpul protestelor din 7 aprilie 2009, s-a ascuns timp îndelungat peste Nistru, fiind dat în urmărire în anul 2015. Acesta a fost reținut abia în septembrie 2025, în timp ce se ascundea în podul casei sale din Chișinău, în urma unor percheziții la membrii rețelei „Șor”.
Și fostul deputat democrat Constantin Țuțu, condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență și escrocherie, s-a aflat o perioadă, în toamna anului trecut, în regiunea transnistreană, înainte de a ajunge la Penitenciarul nr. 13 din Chișinău.
CITIȚI ȘI: