Justiție

Chișinăul nu și-a cerut, la Tiraspol, fugarii din regiunea transnistreană: „Partea moldovenească nu a pus asemenea întrebări”

Problema predării către organele constituționale a condamnaților care se ascund în regiunea transnistreană nu s-a numărat printre temele abordate, pe 26 februarie, de către reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului în procesul de reglementare transnistreană, la prima întâlnire în format „1+1” din ultimul an și trei luni.

Salutând audiența la „Tiraspol, R. Moldova”, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a anunțat, între altele, crearea unui fond de convergență, destinat stimulării procesului de reintegrare, a solicitat eliminarea posturilor ilegale care limitează deplasarea și a propus trecerea la studii în limba română, adică în „limba maternă”, în toate școlile din regiunea transnistreană.

Persoanele care au fugit în stânga Nistrului pentru a se eschiva de la pedepsele dictate de instanțele constituționale nu au „încăput” în discuții.

Partea moldovenească nu a pus asemenea întrebări. (...) Noi nu au discutat asemenea subiecte”, a declarat reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitali Ignatiev, după discuțiile de la sediul Misiunii OSCE.

Totuși, așa-zisul ministru de externe din stânga Nistrului a refuzat să comenteze fenomenul.

Nu știu despre ce este vorba. Eu doar nu sunt reprezentant al forțelor de ordine”, le-a declarat Ignatiev jurnaliștilor prezenți la evenimentul de la Tiraspol.

Menționăm că regiunea transnistreană a reprezentat dintotdeauna un refugiu pentru infractorii care se ascund nu numai de justiția din R. Moldova, dar și de cea din statele vecine. Fenomenul a căpătat amploare în ultimii ani, după ce nume grele condamnate pe malul drept au reușit să fugă peste Nistru cu puțin timp înainte de pronunțarea sentințelor de condamnare.

În unele cazuri, condamnații au fost ajutați de reprezentanții Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, au acuzat autoritățile.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a recunoscut problema, afirmând că lacunele legislative și lipsa unei coordonări eficiente între instituțiile statului ajută persoanele certate cu legea să fugă în stânga Nistrului sau peste hotare cu puțin timp înainte de a fi condamnate de instanțele de judecată.

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a anunțat zilele trecute că a fost deja elaborată o inițiativă legislativă menită să prevină astfel de cazuri pe viitor.

„Pierduți” peste Nistru

Oamenii legii de la Chișinău bănuiesc că astăzi s-ar afla în stânga Nistrului fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne, precum și fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, care a primit, pe 26 decembrie 2025, o sentință de 12 ani de închisoare.

În primăvara anului trecut, și foștii deputați Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, condamnați pentru complicitate la finanțarea ilegală a partidelor asociate grupării Șor, au fugit pe malul stâng al Nistrului, ajutați de angajați ai Ambasadei Federației Ruse la Chișinău, chiar înainte de pronunțarea sentinței - 12 și, respectiv, șase ani de închisoare.

Totodată, fostul polițist Ion Perju, condamnat la 10 ani de închisoare pentru lovitura fatală aplicată lui Valeriu Boboc, tânărul ucis pe 7 aprilie 2009, s-a ascuns timp îndelungat peste Nistru, fiind dat în urmărire în anul 2015. Acesta a fost reținut abia în septembrie 2025, în timp ce se ascundea în podul casei sale din Chișinău, în urma unor percheziții la membrii rețelei „Șor”. Potrivit oamenilor legii, acesta avea, în cadrul grupării „Șor”, rol de coordonator și se ocupa de transformarea criptomonedelor în bani cash.

Și fostul deputat democrat, Constantin Țuțu, condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de influență și escrocherie, s-a aflat o perioadă, în toamna anului trecut, în regiunea transnistreană, înainte de a ajunge la Penitenciarul nr.13 din Chișinău.

CITIȚI ȘI:

Raisa Lozinschi-Hadei

Raisa Lozinschi-Hadei

Autor

Citește mai mult