Energocom a semnat un nou contract cu MGRES. La ce preț vom procura energia electrică în următoarele șase luni
Ministerul Energiei anunță că Energocom a semnat un contract nou de achiziție a energiei electrice cu MGRES, pe jumătate de an. Astfel, conform graficelor agreate, Chișinăul ar urma să procure de la Cuciurgan aproximativ 282 mii MWh lunar, la un preț de 66 USD/MWh, cu șapte dolari mai puțin decât în ultimele patru luni. Volumul va asigura peste 90% din necesarul de energie al malului drept, anunță autoritățile.
„Contractul ne va permite asigurarea consumatorilor finali cu energie electrică și funcționarea stabilă a sistemului energetic. De asemenea, durata de șase luni a contractului ne asigură un grad mai mare de stabilitate și previzibilitate”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov.
Ministerul Energie anunță, totodată, că în luna aprilie Energocom va cumpăra electricitate de la SN Nuclearelectrica SA din România circa 17,4 mii MWh, echivalentul a 5,5% din necesar.
La necesitate, în orele de vârf, întreprinderea poate achiziționa energie și de pe bursa română OPCOM.