Grădina Botanică s-a îmbogățit cu o nouă alee de cireși japonezi

Grădina Botanică din Chișinău s-a îmbogățit cu o nouă alee de cireși japonezi. Un om de afaceri din Japonia a donat o sută de puieți de sakura, pe care a venit să-i planteze personal la Chișinău. Arborii, din soiul Yoko, sunt apreciați de specialiști pentru florile lor abundente și pentru faptul că se adaptează bine la condițiile climatice de la noi. Noua alee va completa colecția de plante ornamentale a grădinii și, în timp, va deveni un nou punct de atracție pentru vizitatori, mai ales în perioada înfloririi.

Toshio Sakuma a venit pentru prima dată în Republica Moldova în 2015 și a îndrăgit foarte mult meleagurile noastre. Acum, acesta a donat cei 100 de puieți de sakura, pe care a venit personal să îi planteze. Toshio Sakuma spune că acest gest cu siguranță nu este ultimul pe care îl face pentru țara noastră.
„Atât timp cât voi avea putere și posibilitate, îmi doresc să fac cât mai multe lucruri frumoase pentru Republica Moldova. În urma discuțiilor pe care le-am avut cu fostul ambasador al Japoniei în Republica Moldova, domnul Yamada, am decis să donez puieți de sakura. Din păcate, realizarea acestui proiect a durat mai mult decât am anticipat, iar între timp domnul Yamada și-a încheiat mandatul”, a spus Toshio Sakuma.
Copacii donați sunt de specie Yoko, care rezistă la condițiile climatice de la noi. Cireșii japonezi vor completa colecția de arbori ai Grădinii Botanice.
„Este un arbore care crește până la opt metri înălțime, doar că are o abundență sporită, să zic eu așa, sau gradul de înflorire este foarte, foarte intens. O să aducă o decorativitate și o pată frumoasă de culoare în Grădina Botanică, ceea ce sigur o să prindă la vizitatori. Lumea va veni, o să poată să-i admire, să se odihnească, să se reculeagă”, a menționat Ion Roșca, directorul Grădinii Botanice.
Este a doua donație de acest fel din partea Japoniei pentru Grădina Botanică. Prima a fost în 2021, când au fost aduși 30 de copaci de sakura. Acum, colecția cuprinde peste 300 de copaci de sakura de 60 de specii diferite.

CITIȚI ȘI: