BAC 2026: Testele de exersare la Limba română, făcute publice

Elevii care urmează să susțină sesiunea de bacalaureat în acest an pot începe pregătirile. Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare (ANCE) a publicat testele de exersare la Limba și literatura română.
Pentru profilul umanist, testele pot fi accesate AICI și AICI, iar baremele AICI și AICI.
Totodată, testele pentru profilul real sunt disponibile AICI și AICI, iar baremele - AICI și AICI.
Testele la celelalte discipline urmează să fie publicate în scurt timp pe pagina ANCE.
Recent, ANCE a anunțat că 781 de persoane vor susține examenul național de bacalaureat în regim de externat, în sesiunea 2026. Comisia Națională de Examene a validat dosarele acestora și a aprobat centrele și comisiile responsabile de organizarea probelor.
Potrivit deciziei Comisiei Naționale de Examene, dintre cei 781 de candidați admiși, aproape 130 au optat pentru profilul real, peste 620 pentru profilul umanist, 15 pentru profilul arte și 15 pentru profilul sport.
Potrivit ordinului Ministerului Educației și Cercetării, examenele naționale de absolvire din sesiunea 2026 se vor desfășura în perioada 2 - 19 iunie curent.
Menționăm că, la sesiunea de bacalaureat din 2025, au fost admiși în total 17.971 de candidați, cei mai mulți absolvenți de licee - 11.445. Rata totală de promovare a fost de 79.17%, iar 89 de candidați au susținut Bacul pe nota 10.
CITIȚI ȘI: