Criza apei după poluarea Nistrului: Bălți rămâne fără apă, la Chișinău analizele sunt în normă
După poluarea râului Nistru cu produse petroliere, situația aprovizionării cu apă diferă între cele două mari municipii, Chișinău și Bălți. În nordul țării oamenii au rămas fără apă la robinete, după ce autoritățile au sistat furnizarea ca măsură de precauție. În schimb, la Chișinău alimentarea continuă, iar calitatea apei este monitorizată constant prin analize de laborator.


În ambele orașe duminică a fost convocată ședința Comisiei Situații Excepționale pentru a discuta măsurile care se impun. La Bălți, întreprinderea Acva Nord a suspendat livrarea prin apeductul Soroca-Bălți, principala sursă de apă a orașului, iar oamenii au fost anunțați că vor rămâne fără apă în următoarele cel puțin 48 de ore. În aceste condiții, întreprinderea Apă-Canal Bălți susține că poate activa doar două sonde pentru pomparea apei, din cele 67 pe care le are în gestiune.
„-Dacă vorbim de cele pe care le gestionați, înțelegem că puteți folosi doar două, corect? - Da! - De cât timp este nevoie pentru a porni și celelalte sonde? - E nevoie de foarte mult timp. - Cât timp exact e necesar, o zi, o săptămână, o lună, un an? - Este nevoie de un an”.
La Chișinău între timp, situația este mai bună. Analizele de la laborator au arătat că apa este bună de consum.

„În zona de captare a noastră, toate probele, a opta zi sunt în normă. Am decis ca începând cu ziua de mâine (luni n.r.), ședința CSE să se desfășoare zilnic, iar la ședință să invităm online și Ministerul Mediului, Apele Moldovei să informeze Chișinăul oficial. Vă vom informa zilnic despre orice tentativă de risc și sperăm ca această comunicare să existe la nivel național”, a menționat primarul capitalei, Ion Ceban.
Între timp, la stația de captare din Chișinău a fost fortificat barajul de protecție.

„Cu sprijinul colegilor din România au fost instalate baraje de protecție suplimentare. Astăzi nu există niciun pericol, pentru că rezultatele analizelor sunt bune, iar dacă situația se va schimba vom veni cu recomandări suplimentare pentru a ne face rezerve dacă va fi cazul”, a declarat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.
În prezent, întreprinderea „Apă-Canal Chișinău” asigură cu apă aproximativ 1 milion de cetățeni.
Guvernul a instituit stare de alertă de mediu pe bazinul râului Nistru pentru o perioadă de 15 zile, începând cu data de 16 martie, în contextul poluării cu produse petroliere care continuă să se deplaseze pe cursul apei. Decizia a fost aprobată duminică, 15 martie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Cabinetului de miniștri, autoritățile precizând că măsura are caracter preventiv și urmărește mobilizarea rapidă a resurselor și consolidarea intervențiilor instituțiilor statului pentru limitarea impactului asupra mediului și prevenirea riscurilor pentru sănătatea populației.
CITIȚI ȘI: