Politic

Administrare civilă la Tiraspol: Propunerile Chișinăului de reglementare transnistreană, prezentate la Bruxelles

Administrația separatistă de la Tiraspol este, dacă nu controlată, atunci puternic influențată de o țară străină. Chișinăul își dorește să schimbe această perspectivă prin instituirea unei misiuni civile internaționale imparțiale, care să promoveze o politică de neutralitate în procesele de reintegrare. Declarațiile au fost făcute de vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a răspuns la întrebările presei privind documentul pe care l-a prezentat partenerilor europeni în cadrul vizitei sale la Bruxelles de săptămâna trecută.

Non-paper, nu strategie de reintegrare

Valeriu Chiveri a declarat, într-o conferință de presă din 17 martie, că este vorba despre un document informal, așa-numit non-paper, folosit frecvent în dialogul diplomatic. Nu este vorba despre o strategie sau un plan de reintegrare și trebuie tratat ca un document pur informativ.

„Vorbim despre un instrument de consultare a partenerilor externi, o schiță de anumite idei și direcții posibile. În esență, un punct de pornire pentru discuții cu partenerii noștri europeni”, a menționat oficialul.

Vicepremierul pentru Reintegrare a negat speculațiile potrivit cărora Chișinăul ar transfera Uniunii Europene responsabilitatea pentru reintegrare. El a spus că aceasta este și va rămâne, în mod fundamental, responsabilitatea Republicii Moldova.

Dialogul cu statele membre și cu instituțiile Uniunii Europene nu implică transferul responsabilităților, ci o căutare activă a soluțiilor de reintegrare, consultările fiind cu atât mai firești, cu cât procesul de integrare europeană avansează. Totodată, vicepremierul a spus că, în prezent, Chișinăul are o înțelegere aprofundată a contextului, a oportunităților și a vulnerabilităților existente.

„Republica Moldova abordează procesul de reintegrare cu o viziune mai clară și mai definită, precum și cu determinare, iar documentul prezentat partenerilor constituie un instrument de dialog și cooperare destinat identificării celor mai bune soluții pentru țară și pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului”, a subliniat vicepremierul.

Inițiativă veche, nuanțe noi

Potrivit lui Valeriu Chiveri, reintegrarea este un proces complex și de lungă durată, iar strategiile complete se dezvoltă în mai multe etape și în piloni separați, unele dintre acestea prinzând deja contur. Oficialul a evidențiat, în acest context, inițiativa unui grup de deputați privind extinderea cadrului normativ în domeniul economic pe întreg teritoriul țării, precum și cea de creare a Fondului de convergență, prin care să fie susținute inițiativele de apropiere a celor două maluri ale Nistrului.

„Personal consider că Fondul ar putea genera o dinamică fără precedent în procesul de reintegrare, cu rezultate care ar putea depăși orice estimare la acest moment. Nu voi oferi detalii, deoarece suntem în proces de elaborare a mecanismului de implementare, însă ne dorim o implicare cât mai activă a Uniunii Europene”, a mai spus Valeriu Chiveri.

Despre propunerea instituirii unei misiuni internaționale civile de menținere a păcii sau de administrare civilă a regiunii transnistrene, Valeriu Chiveri a spus că nu este una nouă. Subiectul a fost discutat cu diferite ocazii în trecut, însă au apărut nuanțe și accente noi, care necesită consultări adiționale.

„În cadrul vizitei la Bruxelles, nu am discutat documentul în întregime, însă anumite elemente din acest non-paper au fost pe masa discuțiilor. Sentimentul meu a fost că inițiativele noastre au fost întâmpinate cu înțelegere. Deși, cred eu, mai necesită timp pentru a fi conturată o decizie finală, cu atât mai mult când este vorba de implicarea sau de acceptul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene”, a remarcat Valeriu Chiveri.

Reuniune „1+1” la mijloc de aprilie

Referindu-se la stadiul actual al discuțiilor cu Tiraspolul, vicepremierul a spus că procesul de reintegrare rămâne dinamic.

Pe 17 martie, s-a întrunit grupul de lucru din domeniul transportului, în timp ce ședințele altor grupuri tematice sunt în curs de pregătire, iar la mijlocul lunii aprilie este planificată o nouă rundă de dialog în formatul „1+1”, după cea din februarie.

De la schițe de idei la document de politici

În baza schițelor de idei prezentate la Bruxelles, trebuie să fie elaborată și o strategie care să răspundă la întrebările principale: „cum rezolvăm acest conflict, cum scoatem prezența militară străină și formațiunile paramilitare neconstituționale și cum restabilim integritatea economică, socială, fiscală, bugetară etc.”, afirmă fostul vicepremier pentru Reintegrare, Alexandru Flenchea.

Cât privește inițiativa creării Fondului de convergență, întâi de toate este nevoie de o transparență decizională la Chișinău, a punctat Alexandru Flenchea, într-o intervenție în direct la Radio Moldova.

„Despre viitorul Fond de convergență nu cunoaștem decât faptul că va fi instituit. Guvernul urmează să elaboreze documentele de bază, să stabilească felul în care va funcționa acest fond, cum vor fi acumulate mijloacele, cum vor fi valorificate aceste mijloace”, a spus fostul vicepremier, menționând necesitatea desfășurării consultărilor publice.

„În sens mai larg, obstacolele sau problemele – toate sunt aici, la noi în țară. Respectiv, felul în care funcționează sau mai puțin funcționează statul nostru, felul în care funcționează sau mai puțin eficient funcționează instituțiile, la momentul de față sunt principalul obstacol pentru aderarea Republicii Moldova la UE. Adică, să o spun foarte simplu - nu corespundem standardelor și criteriilor. Deci, facem ordine la noi, facem tot ce este nevoie ca să corespundem criteriilor și, între timp, rezolvăm problema armatei străine care, da, este, trebuie să recunoaștem, este un impediment”, a declarat Alexandru Flenchea, la Radio Moldova.

Precizăm că vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a efectuat o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 12–13 martie 2026.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult