Justiție

Ministra Afacerilor Interne: Cauza penală inițiată după decesul Ludmilei Vartic se află „la dispoziția procurorului general”

https://mai.gov.md
Sursa: https://mai.gov.md

Procuratura sectorului Râșcani al municipiului Chișinău a preluat cauza penală inițiată după decesul Ludmilei Vartic. Dosarul este examinat sub aspectul infracțiunii de violență în familie, cu determinare la sinucidere. Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a precizat că „s-a acționat cu maximă vigilență”, menționând că dosarul se află în prezent „la dispoziția procurorului general”.

„În acest caz s-a acționat din punct de vedere al intervențiilor și acțiunilor polițienești cu maximă vigilență. În continuare vor fi întreprinse toate măsurile necesare pentru a elucida absolut toate circumstanțele acestui caz”, a declarat ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, la postul „Vocea Basarabiei”.

Ministra a mai comunicat că au fost audiate practic toate persoanele care pot contribui la elucidarea circumstanțelor acestui caz și sunt mai multe expertize în derulare: „vorbim și de expertizele la care sunt supuse telefoanele mobile, precum și alte elemente relevante la această cauză penală”.

Referitor la durata investigației, Daniella Misail-Nichitin a evidențiat complexitatea documentelor medicale și necesitatea comisiilor de experți, elemente care exclud o finalizare rapidă a dosarului.

„Să fie clar că, atunci când vorbim de expertize, sunt niște măsuri complexe, care durează. Deci nu este o situație care poate fi cercetată în câteva zile sau chiar uneori în câteva săptămâni. Expertizele la care se lucrează pot dura câteva săptămâni, mai ales că au fost dispuse și expertize suplimentare ale documentelor medicale. Acestea se fac pe platforma unor comisii cu participarea mai multor experți. Este absolut necesar să fie audiate toate persoanele care pot contribui la o mai multă claritate pentru mersul urmăririi penale. Sunt niște măsuri procesuale care iau ceva timp”, a comunicat ministra.

Sursa citată a mai explicat că menținerea libertății persoanei bănuite este o decizie care revine procuraturii.

„Este o persoană care are statut de bănuit și nu este poliția cea care conduce urmărirea penală. Aici decid procurorii când este cazul de aplicat arestul ca și măsură necesară. Sunt în desfășurare mai multe expertize. În momentul în care vor fi finalizate, procurorii pot decide care sunt măsurile necesare și când și în ce condiții vor transmite cauza în instanță”, a precizat Daniella Misail-Nichitin.


Amintim că, în dimineața zilei de 3 martie, Ludmila Vartic, în vârstă de 38 de ani, mamă a doi copii și educatoare de profesie, a fost găsită fără viață lângă un bloc din sectorul Râșcani al capitalei. Potrivit datelor preliminare, aceasta ar fi căzut de la înălțime și ar fi lăsat un bilet de adio, iar medicul legist nu a constatat semne de violență pe corp. Ulterior, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că au fost inițiate două procese penale, iar soțul victimei, Dumitru Vartic, are statut de bănuit.

Pe 19 martie, Vartic a transmis un mesaj video în care a oferit detalii despre circumstanțele decesului soției sale, organizarea funeraliilor. El respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi fost violent cu soția sa și susține că tragedia a fost precedată de probleme grave de sănătate și episoade depresive ale femeii.

După ce cazul a devenit public, Dumitru Vartic a demisionat din funcția de vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești. Acesta a fost exclus și din Partidul Acțiune și Solidaritate.

De asemenea, directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, și-a dat demisia după ce a recunoscut că nu a sesizat organele de drept în noiembrie 2025, când femeia a ajuns la spital în urma unei tentative de suicid.

CITIȚI ȘI:

Violeta Viliant

Violeta Viliant

Autor

Citește mai mult