Externe

RADOR demontează informațiile false despre închiderea Bisericii Sfântului Mormânt

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

O informație virală, potrivit căreia autoritățile israeliene ar fi închis pe termen nedefinit Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, chiar înainte de Paște, s-a dovedit a fi falsă, în urma verificărilor realizate după distribuirea masivă a mesajului pe rețelele sociale, transmite Agenția RADOR.

Postarea, publicată pe Facebook de europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, susținea că „Israelul a închis Biserica Sfântului Mormânt pe termen nedefinit pentru prima dată în istoria creștinismului”, iar „Săptămâna Mare și slujbele de Paște vor fi interzise”, afirmații care au generat reacții ample în mediul online.

În contextul apropierii sărbătorilor pascale, informația a stârnit îngrijorare în rândul credincioșilor, mai ales pe fondul tradiției aducerii Luminii Sfinte de la Ierusalim, respectată și în Republica Moldova. Ritualul are loc în Sâmbăta Mare și presupune participarea a mii de pelerini la ceremonia din Biserica Sfântului Mormânt.

Verificările ulterioare au arătat însă că informația nu este confirmată de nicio sursă oficială. Aceasta „nu apare pe site-ul oficial al Patriarhiei Române și nici în fluxul agenției patronate de aceasta”, iar reprezentanții Bisericii au respins ferm afirmațiile.

Reprezentantul Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele Ioan Meiu, a declarat: „Din păcate, în ultima perioadă, în spațiul online apar tot mai multe știri false, menite să inducă în eroare opinia publică. Dezmințim categoric informația apărută în legătură cu Sfântul Mormânt”. Acesta a adăugat că „este regretabil că anumite persoane recurg la obținerea de rating pe seama suferinței și a credulității oamenilor simpli, răspândind informații neadevărate și alarmiste”.

Totodată, clericul a făcut apel la calm și reflecție în perioada religioasă: „Ar fi de folos ca oamenii să se roage mai mult pentru pace, cu atât mai mult în această perioadă a Postului Mare”.

În concluzie, informația privind presupusa închidere a Bisericii Sfântului Mormânt de către autoritățile israeliene este falsă, nefiind susținută de date oficiale sau confirmări din partea instituțiilor competente, notează RADOR.

CITIȚI ȘI:

Iulian Fanaru

Iulian Fanaru

Autor

Citește mai mult