Război în Ucraina: Bombardamentele rusești asupra regiunii Donețk au ucis cel puțin trei civili
160 de tancuri promise de NATO urmează să fie aduse în Ucraina, un bun suport pentru organizarea de către Kiev a contraofensivei de primăvară, spun experți militari. De cealaltă parte, Rusia recrutează forțe noi. Potrivit autorităților de la Kiev, armata ucraineană a reușit să alunge trupele rusești de pe "mai multe poziții" în direcția Donețk. În urma bombardamentelor ruse asupra acestei regiuni, cel puțin trei civili au fost uciși, iar alți șase au fost răniți. În total peste 20 de oameni pașnici au fost uciși sau răniți în timpul atacurilor efectuate de Rusia în estul și sudul Ucrainei, potrivit autorităților de la Kiev.

Autoritățile invadatoare obligă populația ucraineană din zonele ocupate să primească documente rusești și restricționează deplasarea oamenilor în lipsa acestor acte. Între timp, președintele Franței, Emmanuel Macron, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, au invocat într-o convorbire telefonică eforturile diplomatice pentru organizarea unui summit pentru pace. Totodată, liderul de la Kiev a declarat că președinția Federației Ruse la Consiliul de Securitate al ONU semnifică un eșec al unor astfel de instituții.
„Astăzi, statul terorist a început să prezideze Consiliul de Securitate al ONU. Ieri, armata rusă a ucis un alt copil ucrainean - un băiețel de cinci luni pe nume Danylo, din Avdiivka, Donbas. Iar părinții săi au fost răniți. Aceasta este una dintre sutele de lovituri de artilerie pe care statul terorist le lansează în fiecare zi. În același timp, Rusia prezidează Consiliul de Securitate al ONU”, a menționat președintele Zelenski.
Ministrul de externe al Ucrainei, Dimitri Kuleba, declarase că președinția rusă la Consiliul de Securitate al ONU este „o palmă dată lumii”. Pe de altă parte, ambasadorul Rusiei la ONU, Vasily Nebenzya a definit ideea de a priva Moscova de dreptul de a prezida Consiliului de Securitate drept „pur și simplu absurdă”.
Potrivit infomațiilor oficiale publicate de către autoritățile de la Kiev, invazia Rusiei în Ucraina a provocat moartea a peste 250 de sportivi ucraineni și a distrus peste 350 de baze sportive. Între timp, ofensiva de iarnă a armatei ruse, declanșată la începutul lunii februarie, a eșuat în atingerea obiectivului propus - cucerirea întregului Donbas, se arată în ultima analiză realizată de Institutul pentru Studiul Războiului.