Tentativă de scoatere ilegală a banilor din țară: Vameșii au oprit la aeroport echivalentul a 3.3 milioane de lei

Un pasager care intenționa să zboare spre Viena a fost oprit la Aeroportul Internațional Chișinău, după ce, în urma controlului de frontieră, s-a constatat că deținea în bagajul de mână dolari și euro, în valoare echivalentă cu 3.3 milioane de lei.
Suspiciunile au apărut în timpul scanării bagajului de mână, operatorii observând imagini ce indicau prezența unui număr mare de bancnote.
Echipa comună de control de la frontieră a dispus verificarea fizică a bagajului, în urma căreia au fost depistați 171.122 de dolari SUA și 15.330 de euro.
Banii au fost ridicați, iar pasagerul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, care nu are domiciliul în Republica Moldova, riscă să fie sancționat contravențional.
Călătorii care traversează frontiera Republicii Moldova pot introduce sau scoate din țară până la 10.000 de euro în numerar sau echivalentul în alte valute, fără obligația de a-i declara la vamă. Totuși, chiar și în lipsa acestei obligații, persoanele sunt datoare să comunice suma deținută la solicitarea funcționarilor vamali.
Pentru sumele ce depășesc 10.000 de euro și până la 50.000 de euro, este necesară declararea acestora și prezentarea documentelor justificative. Introducerea sau scoaterea din țară a numerarului în valoare de peste 50.000 de euro este interzisă.

CITIȚI ȘI: