Burse de 3.620 de lei pentru studenții străini din R. Moldova prin programul CEEPUS

Guvernul a stabilit burse în mărime de 3.620 de lei pentru studenții și masteranzi care vor veni în Republica Moldova în cadrul Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS IV). Pentru doctoranzi, cercetători și cadre didactice bursele aprobate constituie 4.400 de lei.
Participarea Republicii Moldova la Programul CEEPUS IV a început în anul universitar 2025-2026, pentru o perioadă de șapte ani. Țara s-a angajat să ofere anual cel puțin 100 de luni-bursă, destinate mobilităților în învățământul superior, inclusiv pentru studii, stagii, activități de predare, cercetare, creație artistică și alte activități academice.
Ministrul Educației, Dan Perciun, a declarat în ședința Guvernului din 25 martie că prin acest proiect autoritățile susțin universitățile moldovenești în procesul de internaționalizare și de stabilire a bunelor relații și colaborări cu universitățile de peste hotare, în acest caz din Europa Centrală.
„Majorăm bursele și alocațiile sociale care se oferă în cadrul programului CEEPUS pentru a sprijini atractivitatea universităților pentru beneficiarii internaționali. Cu alte cuvinte, pentru ca profesorii și studenți de peste hotare să fie mai interesați să vină pentru o perioadă scurtă de studii în Republica Moldova și, bineînțeles, și pentru ca studenții noștri, la rândul lor, să beneficieze de aceste scurte experiențe internaționale”, a explicat ministrul Dan Perciun.
Pe lângă bursele aprobate, beneficiarii programului vor beneficia și de alocații pentru cazare, în mărime de 2.000 de lei pentru studenți și masteranzi și 2.500 de lei pentru doctoranzi, cercetători și profesori.
Programul de schimburi academice CEEPUS funcționează prin rețele universitare din Europa Centrală și de Sud-Est, iar fiecare țară finanțează bursierii străini aflați pe teritoriul său.
Republica Moldova a aderat la program în 2010, iar participarea efectivă a început în 2011. În prezent, țara participă la noul acord CEEPUS IV, valabil pentru șapte ani.
CITIȚI ȘI: