Justiție

Doi copii, frate și soră, violați de un individ de 45 de ani: Ce pedeapsă a primit făptașul

Un bărbat de 45 de ani a violat o adolescentă de 16 ani, după care l-a abuzat sexual și pe fratele acesteia, un băiețel de 12 ani. Făptașul a fost condamnat la 21 de ani de închisoare, fiind învinuit și de pornografie infantilă.

Potrivit oamenilor legii, inculpatul a făcut cunoștință cu prima victimă prin intermediul unei cunoscute comune.

Ulterior, a aflat că fata nu are unde să locuiască și a adăpostit-o temporar la el acasă.

În primele două luni, bărbatul a încercat să abordeze sexual victima, iar în luna februarie 2025, acesta a violat-o, după care i-a făcut fetei o fotografie în ipostaze intime.

Violatorul folosea imaginea fetei dezbrăcate pentru a o șantaja în momentele tensionate, când se iscau certuri, amenințând-o cu publicarea fotografiei pe internet.

La scurt timp, acesta a făcut publică poza pe Telegram, transmițând-o mai multor persoane.

Ulterior, în ospeție la învinuit a ajuns și fratele victimei, un băiețel de 12 ani. Bărbatul l-a ținut forțat la el acasă timp de două zile și l-a violat de mai multe ori.

Violatorul refuza să-i dea copilul mamei, care încerca să-l aducă acasă.

Femeia a alertat autoritățile, iar băiețelul a fost preluat de poliție.

Inculpatul, care a mai avut probleme cu legea, nu și-a recunoscut vina în fața instanței.

CITIȚI ȘI:

Nicoleta Borodin

Nicoleta Borodin

Autor

Citește mai mult