Istoricul Ion Varta: „Am rezistat în ciuda unui secol de rusificare cumplită. Acum 108 ani a fost o revenire la matrice”

Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, a fost o „măreață și miraculoasă revenire” prin care „am revenit la matrice”, constată istoricul Ion Varta, fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Dincolo de dimensiunea istorică, evenimentul rămâne un simbol al solidarității și aspirației către unitate, iar decizia de acum 108 ani a fost „o mișcare de eliberare națională pentru românii basarabeni, dar și pentru întreaga Românie”.
Istoricul a explicat că supraviețuirea identității românești în Basarabia, după 105 ani de ocupație țaristă, a fost posibilă datorită unei coeziuni sociale remarcabile. El evidențiază „rolul crucial al elitelor ecleziastice” care au blocat tentativele de asimilare culturală orchestrate prin intermediul bisericii și al administrației imperiale.
„Această parte a Moldovei de la Est a fost dezbinată. 105 ani a fost o perioadă cumplită pentru românii basarabeni, dar au rezistat în ciuda tuturor incertitudinilor. Am avut parte de o mișcare absolut admirabilă, în care s-au regimentat reprezentanții diferitelor categorii sociale, cu o suită întreagă de boieri. Deci este vorba de zeci și zeci de boieri de rang înalt care s-au opus cu vehemență politicilor de deznaționalizare, de rusificare. Aveau în spate răzeșii și țăranii noștri. Clerul a făcut istorie și s-a opus cu toată cunoștința tuturor tentativelor de a rusifica populația băștinașă prin intermediul bisericii”, a declarat Ion Varta, la Moldova 1.
Unirea Basarabiei cu România, marcată annual la 27 martie, rămâne un moment definitoriu pentru identitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului.
„Aș încerca să fiu foarte concis. Mai întâi de toate, aș vrea să punctez care au fost evenimentele care au precedat această măreață revenire acasă, această miraculoasă revenire. Noi, de fapt, am revenit la matcă”, a declarat istoricul Ion Varta.
Aflat la Iași pentru marcarea acestui eveniment istoric, Ion Varta observă continuitatea legăturilor dintre cele două maluri ale Prutului, fapt ce demonstrează că memoria anului 1918 rămâne vie.
„Mă aflu în prezent în incinta Palatului Culturii din inima Iașului. Sunt mulți reprezentanți ai celuilalt stat românesc – Republica Moldova. Este o echipă redutabilă: zeci de președinți și vicepreședinți de raioane și zeci de primari din Republica Moldova participă la acest eveniment inaugurat de către Consiliul Județean Iași. Este a treia zi de activități absolut admirabile cu dedicație acestui eveniment măreț care s-a produs la 27 martie 1918”, a conchis istoricul, la postul public de televiziune.
România sărbătorește în fiecare an, pe 27 martie, Ziua Unirii Basarabiei cu România, în baza unei legi promulgate pe 27 martie 2017. Pe 27 martie 2026 se împlinesc 108 ani de când Sfatul Țării de la Chișinău a votat cu majoritate de voturi pentru Unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Decizia a fost luată într-un context internațional tensionat, marcat de prăbușirea Imperiului Rus și de necesitatea protejării regiunii în fața amenințării bolșevice.
Prin acest act, Basarabia a devenit prima provincie istorică care s-a unit cu Țara-mamă, deschizând astfel calea către marea reîntregire de la 1 decembrie 1918.
Printre artizanii principali ai acestui eveniment s-au numărat lideri vizionari precum Ion Inculeț, Pantelimon Halippa și Daniel Ciugureanu, care au pus bazele noului stat unitar. Deși mulți dintre acești patrioți au suferit ulterior persecuții crunte sub regimul comunist, actul de la 27 martie rămâne un pilon fundamental al identității și istoriei naționale.
În declarația Sfatului Țării din 27 martie 1918 se menționa: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Țării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră și vechile granițe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută și mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. După 22 de ani, Basarabia a fost însă din nou ocupată, împreună cu Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939 și a ultimatumului sovietic de la 26-28 iunie 1940.
CITIȚI ȘI: