Externe

Val de mesaje false despre minarea clădirilor în Ucraina: Peste 1.200 de sesizări în doar câteva ore

Val de mesaje despre presupuse minări ale clădirilor, înregistrat în Ucraina. Poliția a raportat că, luni, 30 martie, au fost primite peste o mie de sesizări. La fața locului acționează echipele pirotehnice, câinii specializați și grupurile de anchetă, conform Poliției naționale a Ucrainei.

Potrivit oamenilor legii, începând cu ora 11:00, pe adresele electronice ale autorităților de stat, administrațiilor locale, instituțiilor de învățământ, întreprinderilor, băncilor și altor instituții au fost recepționate mesaje anonime despre minarea clădirilor.

Până la ora 14:50, poliția a înregistrat 1.216 sesizări. Verificările, efectuate conform tuturor normelor de siguranță, au acoperit aproximativ 20% din aceste cazuri, iar în niciunul dintre ele nu a fost confirmată prezența explozibilului.

„Poliția întreprinde măsuri pentru identificarea persoanelor implicate în răspândirea acestor informații false. Este posibil să fie o nouă provocare psihologică din partea inamicului. Reamintim: transmiterea deliberată a unor informații false care pun în pericol siguranța cetățenilor atrage răspundere penală”, se arată în comunicat poliției din Ucraina.

Mesaje similare au fost trimise și către clădiri administrative, administrații militare regionale, centre administrative publice și școli.

În ianuarie, poliția a primit peste 2.000 de sesizări de acest fel în 21 de regiuni. Atunci, mesajele anonime vizau autorități de stat, administrații locale, instituții de învățământ, întreprinderi, bănci, localuri de divertisment și alte obiective.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult