Politic

Ministrul Energiei, despre contractul cu MGRES: Asigură tarife mai mici pentru consumatorii de pe malul drept și funcționalitatea regiunii transnistrene

Rezilierea contractului cu Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES) ar genera, pe de o parte, prețuri mai mari la energia electrică pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului, iar pe de altă parte - o criză pe malul stâng. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul emisiunii „La 360 de grade” de la Radio Moldova. Oficialul nu exclude că tariful la energia electrică ar putea scădea, după ce Chișinăul a semnat un nou contract de achiziție a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan, care stabilește un preț mai mic față de cel achitat în ultimele luni.

„Pe de o parte, da, cineva ar putea spune că uite, noi subvenționăm, achităm costurile separatismului. Ar avea dreptate factologic, dar trebuie să înțelegem că asta nu s-a întâmplat ieri sau astăzi, asta durează de zeci de ani. De ce facem asta acum? Pentru că pentru trecut trebuie să răspundă alții. De ce facem asta acum? Pentru că, în primul rând, consecințele ne-achiziționării energiei și spunem așa, renunțării la acest contract, ar însemna nu doar prețuri mai mari la noi, pe malul drept, pentru consumatorii de la noi la energie electrică, dar ar însemna și faptul că noi, pe malul drept, ar trebui să absorbim consecințele acele crize care se vor declanșa pe malul stâng”, a declarat ministrul Energiei, potrivit Radio Moldova.

Noul contract semnat cu MGRES prevede un preț de achiziție de 66 USD/MWh, cu șapte dolari mai puțin decât în ultimele patru luni. Victor Parlicov spune că prețul mai mic de achiziție ar putea genera și tarife mai mici pentru cetățeni, însă decizia finală aparține ANRE.

„Principial nu vreau să dau o cifră. Da, sigur că avem niște estimări, dar estimările noastre sunt estimări. Agenția (n.red ANRE) are toate pârghiile și cunoaște toate nuanțele legate de tarife. (...) Eu cred că în timp foarte apropiat Agenția va comunica ce are de gând să facă, mai ales că există și o decizie care prevede că, în situații de urgență, ei au posibilitatea să revizuiască aceste tarife în procedură accelerată. Deci nu trebuie să așteptăm 180 de zile, cum e scris în lege. Eu cred că în următoarele săptămâni, deja consumatorii vor cunoaște ce planifică să facă ANRE”, a mai declarat Victor Parlicov conform sursei citate.

Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute, S.A. Energocom a semnat un contract nou de achiziție a energiei electrice de la Centrala de la Cuciurgan pentru o perioadă de șase luni. Prețul anunțat de autorități pentru unui MWh este de 66 de dolari. Mai târziu, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a emis o notă informativă, prin care a anunțat că va lua în calcul ajustarea tarifului la energia electrică.

Precizăm că în luna aprilie, Chișinăul va procura de la Cuciurgan aproximativ 282 mii MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept. Alte 17,4 mii MWh, echivalentul a 5,5% din necesar, vor ajunge în Republica Moldova din România. Potrivit Energocom, la necesitate, în orele de vârf, autoritățile vor putea achiziționa energie și de pe bursa română OPCOM.

Ecaterina Arvintii

Ecaterina Arvintii

Autor

Citește mai mult