Sport

UTM, la un pas de titlul de campioană

Echipa Universității Tehnice a Moldovei este foarte aproape de a deveni campioană națională la volei feminin și a opri hegemonia echipei Academiei de Studii Economice. UTM a câștigat cu 3-0 la seturi al doilea meci al seriei finale și mai are nevoie de o victorie pentru a cuceri titlul.

Fetele de la Universitatea Tehnică au început în forță meciul de acasă și au câștigat primul set cu 25-17. ASEM-ul și-a revenit în setul secund și chiar a condus minute bune. Totuși, discipolele Tatianei Covaliov nu au renunțat la luptă și au jucat formidabil în continuare. UTM a triumfat la limită în al doilea set, scor 26-24, iar apoi au dominat autoritar în cel de-al treilea, pe care l-au câștigat cu 25-12.

"A fost un meci foarte palpitant. Ne-am străduit. Setul doi l-am rupt din mâinile lor chiar." a spus Valeria Gherman de la UTM.

"O partidă tensionată. Și noi, dar și echipa adversă, am jucat bine. Noi am luptat până la ultima minge. Cred că dorința de victorie și caracterul echipei noastre au jucat rolul decisiv." a afirmat Eteri Derencova de la UTM.

Astfel, UTM conduce cu 2-0 în seria finală a ligii naționale de volei feminin și mai are nevoie de o victorie pentru a se încorona campioană. Al 3-lea meci se va disputa sâmbăta, 4 aprilie.

Dmitri Ciolacu

Dmitri Ciolacu

Autor

Citește mai mult