Economic

Vlad Kulminski: Reducerea tarifelor pentru produsele moldovenești deschid noi perspective pentru exportatorii din R. Moldova pe piața SUA

Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vladislav Kulminski
Sursa: Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vladislav Kulminski

Reducerea tarifelor comerciale pentru produsele moldovenești pe piața Statelor Unite ale Americii (SUA) reprezintă un semnal puternic pentru relansarea exporturilor și consolidarea relațiilor economice bilaterale. Măsura, care presupune diminuarea taxelor de la 31% la 10%, oferă producătorilor moldoveni o oportunitate reală de a-și recâștiga competitivitatea pe una dintre cele mai importante piețe externe, afirmă ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski.

Reducere tarifelor a avut loc etapizat, de la 31% la 25% și ulterior la 10%, iar menținerea acestor condiții, care deschid noi perspective pentru exportatori, depinde de eforturi susținute din partea autorităților, a declarat ambasadorul într-un interviu acordat corespondentei Radio Moldova de la Washington, Natalia Ghilașcu.

„Sarcina noastră este să ajutăm exportatorii autohtoni și să promovăm exporturile noastre aici, pe piața Statelor Unite. De aceea, este esențial să păstrăm acest tarif mic, dar acest lucru necesită un efort constant”, a declarat Kulminski.

Revenirea la un nivel competitiv este esențială pentru dezvoltarea economică a țării, a spus diplomatul, subliniind rolul crucial al parteneriatului cu SUA pentru parcursul Republicii Moldova.

„Fără susținerea Statelor Unite, probabil că Republica Moldova nici n-ar fi supraviețuit ca un stat independent. Noi n-am fi reușit să ne ancorăm în spațiul vestic ca o țară democrată și să devenim parte a Occidentului”, a punctat ambasadorul.

El a amintit, în context, recentele decizii legislative menite să stimuleze comerțul moldo-american.

„Parlamentul a adoptat o lege care elimină tarifele pentru 98% din importurile SUA pe piața din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, 90% din importurile din SUA în Republica Moldova vor fi fără tarife”, a precizat Kulminski.

Securitatea energetică rămâne, de asemenea, o prioritate strategică, susținută inclusiv prin sprijin financiar extern. Republica Moldova beneficiază de un grant de aproximativ 130 de milioane de dolari din partea SUA pentru consolidarea acestui sector: „Una din cele mai importante reușite pentru Republica Moldova a fost aprobarea unui proiect de 130 de milioane, care va fi implementat de companie americană și care va construi o linie de tensiune înaltă dintre Moldova și România și ne va reconecta de piața europeană din energie electrică (Strășeni-Gutinaș n.r.)”.

În același interviu oferit postului public de radio, ambasadorul Kulminski a declarat că Republica Moldova are șansa să devină, odată cu încheierea războiului din Ucraina, un hub logistic și investițional pentru reconstrucția țării vecine, ceea ce ar genera investiții majore și locuri de muncă.

„Sectorul IT, cel energetic vor fi super importante, pentru că Republica Moldova va crea capacități de producere, dar nu doar de producere, ci și de export”, a exemplificat ambasadorul R. Moldova în SUA.

Potrivit diplomatului, anume în acest sectoare, precum și în alte proiecte-cheie, R. Moldova ar putea să atragă și mai multe investiții americane.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult