Cultură

LISTĂ | Maria Iliuț, Valeriu Cojocaru sau Iurie Platon: Încă nouă personalități din domeniul culturii vor beneficia de indemnizații de merit

Încă nouă personalități din domeniul culturii, inclusiv interpreta Maria Iliuț sau etnografa Silvia Șaranuța, vor beneficia de indemnizații de merit acordate de stat. Comisia națională pentru acordarea indemnizației de merit a aprobat, pe 10 aprilie, lista noilor beneficiari în cadrul unei ședințe prezidate de ministrul Culturii, Cristian Jardan.

Decizia a fost luată prin vot individual secret, în baza dosarelor înaintate de cele șapte Uniuni de creație din Republica Moldova.

În total, au fost depuse 54 de dosare dintre care au fost selectate personalitățile considerate reprezentative pentru contribuția lor la dezvoltarea și promovarea culturii naționale.

Comisia a ales, inițial, zece personalități, însă Sergiu Prodan, fostul ministru al Culturii, a anunțat că nu va accepta indemnizația și a mulțumit Uniuni Cineaștilor și membrilor Comisiei pentru apreciere.


Cele nouă personalități care vor beneficia de indemnizații de merit:


Potrivit Ministerului Culturii, lista beneficiarilor de indemnizații de merit a fost suplinită, în acest an, cu încă 15 locuri din cele 260 finanțate din bugetul de stat, după ce mai multe personalități au decedat.

Potrivit legii, indemnizația de merit este acordată pe viață personalităților trecute de 60 de ani care s-au remarcat în domeniul culturii și au avut realizări deosebite.

Cuantumul lunar al indemnizației este echivalent cu salariul mediu pe economie din anul precedent și este neimpozabil (16.100 de lei în 2025 -n.r.).

Pentru suplinirea celorlalte locuri disponibile rămase, Comisia urmează să se întrunească încă o dată pentru a selecta beneficiarii într-o ședință programată la începutul lunii iunie.

Autor: Gabriela Melnic, stagiară

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult