Statul preia controlul majoritar asupra Gării Auto Nord: 85% din companie revin în proprietate publică

Statul preia controlul asupra Gării Auto Nord, după ce autoritățile au constatat riscuri legate de securitatea națională în structura actuală a proprietarilor. Decizia a fost luată de Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, care a menținut refuzul aprobării prealabile a investițiilor pentru SRL „GARA NORD”, informează Agenția Proprietății Publice (APP). Această decizie nu va afecta călătorii, dau asigurări autoritățile.
Astfel, Gara Auto Nord va reveni în proporție de 85% în proprietatea statului, fiind restabilită, practic, situația de dinaintea privatizării activelor din 2020.
Potrivit autorităților, problema ține de modificările repetate în acționariatul companiei după înstrăinare.
Potrivit APP, „începând cu 7 iunie 2020, în structura de proprietate a companiei au fost operate mai multe modificări succesive”, inclusiv prin implicarea unor entități „afiliate unei familii din lista persoanelor și entităților asociate cu subiecții sancțiunilor internaționale”.
Acest aspect a ridicat semne de întrebare privind compatibilitatea investiției cu interesele de securitate ale statului.
Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a reconfirmat decizii anterioare adoptate în 2025 și 2026 și a refuzat și tranzacția de înstrăinare a 100% din SRL „GARA NORD”. Prin decizia finală, autoritatea a dispus explicit „revenirea la structura de control anterioară tranzacției din 7 iunie 2020”.
„În termen de 20 de zile de la data notificării, compania trebuie să revină la situația juridică existentă înainte de această tranzacție. Astfel, 85% din părțile sociale urmează să revină statului, în controlul Agenției Proprietății Publice, iar 15% - către 'Extremum' SRL. În practică, actualii deținători ai părților sociale urmează să transmită cotele deținute în această structură”, se arată în comunicatul Agenției.
Autoritățile subliniază că această decizie nu va afecta cetățenii.
„Activitatea operațională a Gării Auto Nord nu este afectată de această decizie. Serviciile continuă în regim obișnuit”, dă asigurări APP.
Totodată, Agenția atrage atenția că bunurile întreprinderii trebuie menținute și transmise în stare funcțională.
Amintim că, în decembrie 2018, statul a semnat cu „Gările Auto Moderne” un contract de concesiune a autogărilor pe un termen de 25 de ani. Tranzacția a fost marcată de controverse, fiind criticată pentru lipsă de transparență în selectarea beneficiarului.
Conform contractului, partenerul privat s-a obligat să modernizeze 30 de autogări și stații auto, iar perioada executării lucrărilor nu trebuia să depășească trei ani.
În august 2022, contractul a fost reziliat după ce o Comisie parlamentară de anchetă a constatat neîndeplinirea planului de investiții asumat. Pe 19 august 2024, Agenția Proprietăți Publice a anunțat că a început procesul de preluare în administrarea statului a autogărilor și stațiilor auto.
Reprezentanții companiei „Gările Auto Moderne” au depus o plângere la Centrul Național Anticorupție în care denunțau acțiunile pretins ilegale ale Agenției Proprietății Publice și că au fost alungați abuziv din sediul instituției și ar fi o măsură ilegală, în absența unei hotărâri judecătorești.
CITIȚI ȘI: