INIȚIATIVĂ | Medicii, profesorii și asistenții sociali, obligați să raporteze cazurile suspecte de violență în familie și tentative de suicid

Medicii, cadrele didactice și asistenții sociali din R. Moldova ar putea fi obligați să sesizeze organele de drept atunci când apar suspiciuni rezonabile de violență în familie sau tentative de suicid. Procuratura Generală a anunțat că a elaborat deja un proiect de lege care prevede introducerea răspunderii contravenționale sau penale pentru nedenunțarea acestor fapte.
O analiză a Procuraturii Generale privind infracțiunile de violență în familie din anul 2025 relevă o realitate îngrijorătoare: deși apropiații sau membrii comunității cunoșteau despre abuzuri, aceștia au omis să sesizeze organele de drept în majoritatea cauzelor instrumentate.
„Ca inițiativă a Procuraturii pentru consolidarea reacției la infracțiunile de violență în familie, a fost efectuată o analiză a cauzelor penale care au fost instrumentate pe parcursul anului 2025. S-a constatat că, în multe cazuri, fie persoane din cercul apropiat al victimelor, fie persoane din comunitate au cunoscut sau știau despre actele de violență, însă nu au sesizat organele competente cu privire la cele întâmplate”, a menționat Sergiu Russu, adjunctul procurorului general responsabil de domeniul urmăririi penale, în cadrul unui briefing de presă susținut joi, 16 aprilie.
Potrivit lui Russu, aceste situații sunt denumite în literatura de specialitate „Sindromul Genovese” sau „efectul spectatorului”, fiind caracterizate printr-o tendință redusă sau chiar absentă a martorilor de a oferi ajutor unei victime atunci când sunt prezenți și alți oameni.
Legea cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie prevede deja obligația de denunțare, însă aplicarea acesteia în practică rămâne deficitară, recunoaște acuzatorul de stat.
„De cele mai multe ori, astfel de fapte ajung să fie cunoscute de către organele de drept când infracțiunile sunt deja consumate”, a punctat adjunctul procurorului general.
În acest context, Procuratura Generală a elaborat un proiect de lege care prevede introducerea răspunderii contravenționale sau penale pentru nedenunțarea acestor fapte, similar reglementărilor existente în domeniul corupției sau terorismului.
„Au fost formulate propuneri pentru consolidarea respectării obligației de sesizare a organelor de drept de către profesioniștii din domenii-cheie, precum personalul medical, cadrele didactice, asistenții sociali, în situații în care există suspiciuni rezonabile de violență în familie sau tentativă de suicid. Proiectul formulat este amplu și include și alte propuneri de lege pentru legislația adiacentă”, a detaliat Sergiu Russu.
Proiectul de lege include și modificări ale legislației conexe, fiind inspirat din practicile internaționale, inclusiv din experiența României, și se înscrie în angajamentele Republicii Moldova asumate prin Convenția de la Istanbul și în procesul de aliniere la standardele Uniunii Europene.
Menționăm că inițiativa Procuraturii Generale vine la mai bine de o lună de la moartea Ludmilei Vartic de la Hâncești, un caz care a readus în atenția publică problema violenței domestice. Directorul Spitalului raional Hâncești, Petru Ciubotaru, și-a anunțat recent demisia după ce s-a aflat public că Ludmila a avut o tentativă de suicid în toamna anului trecut și a fost internată în această instituție medicală, însă cazul nu a fost raportat la poliție. P
CITIȚI ȘI: