România: Cod roșu de vreme rea în mai multe județe. Sute de persoane au fost scoase din nămeți
Peste 1 200 de persoane au fost scoase din nămeți, peste 900 de apeluri primite de 112 și 44 de situații de urgență gestionate de pompieri - acesta este bilanțul zilei de miercuri, când județul Iași s-a aflat sub cod portocaliu și roșu de ninsoare și viscol. De asemenea, 29 de drumuri naționale din Neamț, Suceava, Bacău, Iași, Botoșani și Vaslui sunt închise complet sau pe tronsoane.

Din cauza drumurilor blocate, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a intervenit cu șenilata în mai multe localități pentru a transporta persoanele care aveau nevoie de îngrijiri medicale, scrie Agerpres.
De asemenea, la Botoșani, pompierii au intervenit pentru degajarea a 30 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar și pe partea carosabilă.
Vântul puternic spulberă ninsoarea și zăpada și face imposibile eforturile de deszăpezire. De altfel, în Botoșani și Iași, care se află de ieri sub cod roșu, circulația este interzisă pe toate drumurile, scrie Digi24.
În continuare, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne și ale Ministerului Apărării Naționale, autoritățile locale, precum și celelalte instituții cu rol în gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomenele meteo extreme lucrează, în sistem integrat, pentru a asigura un răspuns operativ la solicitările cetățenilor.
Pentru astăzi, 6 martie, Administrația Națională de Meteorologie a emis încă o avertizare de cod roșu de viscol puternic și ninsoare abundentă valabilă până la ora 10:00, în mai multe localități din județele Botoșani, Suceava, Neamț și Iași. Astfel, se preconizează viscol puternic în rafale de 75-85 km/h și vizibilitate redusă spre zero.


