Social

Un nou concurs la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii

A fost lansat concursul pentru selectarea a trei candidați la funcția de membru al Consiliului Superior al Magistraturii din partea Parlamentului. Persoanele pot depune dosarul pentru a participa la concurs până pe data de 5 mai.

imagine simbol
Sursa: imagine simbol

Participanții trebuie să dețină experiență în domeniul dreptului și o activitate notorie în domeniul jurisprudenței sau în alt domeniu relevant de cel puțin zece ani, lipsa antecedentelor penale, precum și lipsa înscrierilor cu privire la rezultatul negativ al testului de integritate profesională.

Concursul se va desfășura în trei etape: depunerea și admisibilitatea dosarelor, evaluarea integrității candidaților de către comisia specială (pre-vetting), concursul dosarelor și interviul.

Potrivit legislației, Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri. Șase dintre ei, care nu fac parte din rândul judecătorilor, sunt numiți de Parlament, cu votul a trei cincimi dintre deputații aleși.

La ședința plenară de săptămâna trecută, au fost numiți trei membri ai CSM: Tatiana Ciaglic, Ion Guzun și Alexandru Postica.

Citește mai mult