Externe

„Peste 12 țări” vor să contribuie la înființarea unei misiuni neutre pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz

Securizarea Strâmtorii Ormuz necesită un plan comun, le-au transmis miniștrii Apărării din Marea Britanie și Franța liderilor militari reuniți în ultimele două zile la Londra. Potrivit AFP, John Healey și Catherine Vautrin mizează pe progrese rapide în această direcție.

Această reuniune, care a durat două zile, pe 22 și 23 aprilie, a avut ca obiectiv înființarea unei „misiuni multinaționale cu vocație defensivă care va consolida încrederea marinei comerciale și, dacă va fi necesar, va permite deminarea (strâmtorii) și protejarea navelor după încetarea ostilităților”, a precizat John Healey.

Milioane de oameni” se bazează pe un rezultat pozitiv al întâlnirii, a adăugat el. „Nu-i putem dezamăgi!”, a insistat ministrul, citat de Agerpres.

Peste 44 de țări de pe toate continentele au participat la reuniune, a declarat Ministerul britanic al Apărării.

Conferința are loc în urma unui summit care a reunit pe 17 aprilie aproximativ 50 de participanți, inclusiv aproximativ 30 de șefi de stat și de guvern.

La finalul summitului, președintele francez Emmanuel Macron a menționat înființarea unei „misiuni neutre, complet separate de beligeranți” pentru a securiza navigația în Strâmtoarea Ormuz, premierul britanic Keir Starmer precizând că „peste 12 țări” s-au oferit să contribuie la o astfel de forță „pașnică și defensivă”.

Ambele țări au subliniat că această forță va fi desfășurată doar după ce se va instaura o pace durabilă în regiune.

John Healey și Catherine Vautrin au salutat, într-un comunicat comun făcut public de 23 aprilie, armistițiul cu Iranul, a cărui prelungire a fost anunțată cu două zile mai devreme de președintele american Donald Trump.

Sperăm că acest armistițiu va dura și va fi consolidat și că va duce la o încetare definitivă a ostilităților”, au declarat miniștrii.

Suntem încrezători că se pot face progrese reale”, au adăugat ei.

Miniștrii au precizat că un „grup de planificare operațională” pentru a restabili libertatea de navigație în strâmtoarea Ormuz - practic blocată de la începutul atacurilor israeliano-americane împotriva Iranului pe 28 februarie - a prezentat miercuri un raport, care a servit drept bază pentru reuniune.

Misiunea planificatorilor militari reuniți la Londra „este de a traduce consensul diplomatic stabilit de liderii noștri în opțiuni militare concrete, cu un plan comun și coordonat care vizează garantarea libertății de navigație în strâmtoare și susținerea unui armistițiu durabil”, au declarat miniștrii.

De la începutul conflictului din Orientul Mijlociu, Iranul a orchestrat o paralizare aproape completă a strâmtorii Ormuz, un pasaj între Golf și Oceanul Indian crucial pentru exporturile de hidrocarburi din regiune. Această blocadă a dus la o creștere bruscă a prețurilor petrolului și gazelor, având un impact semnificativ asupra economiei globale.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult