„Trei culori și-o singură ființă”: 27 aprilie 1990 – ziua în care tricolorul s-a întors acasă
Între libertatea cerută în stradă la sfârșitul anilor '80 – începutul anilor '90 ai secolului trecut și interdicțiile impuse în deceniile de ocupație sovietică, tricolorul, „născut” după 1800, este, întâi de toate, simbolul unei națiuni care a refuzat să uite cine este.
Adoptat oficial pe 27 aprilie 1990 de către Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM), inițial fără stemă, istoria drapelului de stat al R. Moldova a fost scrisă de tinerii moldoveni și munteni care au fluturat, în 1848, cele trei culori la Paris, de revoltele basarabenilor de la începutul anilor 1900 împotriva Imperiului Rus, de gestul lui Gheorghe Muruziuc, care a arborat în 1966 cele trei culori pe coșul fabricii din Biruința și KGB-ul l-a pedepsit crunt, de Gheorghe Ghimpu, primul care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului, sau de eroii care au căzut la Nistru apărând suveranitatea statului.
Astăzi, aidoma unui legământ între generații, istoria tricolorului continuă să fie scrisă de cei care nu uită sacrificiile înaintașilor, de cei care prețuiesc, cu adevărat, libertatea și de cei care flutură drapelul de stat pe podiumurile lumii.
Cerul, lanurile și mișcarea
După ce a fost interzis în perioada ocupației sovietice, începând cu 1940, tricolorul a fost arborat pentru prima dată public la Chișinău pe 19 februarie 1989, la Teatrul de Vară, devenind rapid stindardul Mișcării de Renaștere Națională.
Dorința de a reveni la cele trei culori a fost cristalizată la Congresul de constituire a Frontului Popular din 20 mai 1989 și, ulterior, prin rezoluția Marii Adunări Naționale din 27 august 1989, care cerea oficializarea tricolorului cu stema istorică a Moldovei.
Punctul culminant a fost atins la ședința istorică a Sovietului Suprem din 27 aprilie 1990. Sub presiunea străzii și în perspectiva manifestațiilor de 1 mai, dominate, tradițional, de steagul URSS, deputații au adoptat Legea de modificare a articolului 168 din Constituție, prin care tricolorul redevenea Drapel de Stat.
Stema - capul de bour cu o stea cu opt raze între coarne - a fost aprobată ulterior, pe 3 noiembrie 1990, pe acest teritoriu fiind utilizat, timp de jumătate de an, tricolorul românilor de pretutindeni.
„Drapelul de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești - Tricolorul - reprezintă o pânză dreptunghiulară, formată din trei fâșii de dimensiuni egale, dispuse vertical în următoarea succesiune a culorilor de la hampă: albastru (azuriu), galben, roșu. În centru, pe fâșia de culoare galbenă, este imprimată Stema de Stat a RSS Moldovenești”, stipula legea prin care a fost modificat articolul 168 din Constituția RSSM.
Istoricul Alexandru Moșanu a prezentat, de la tribuna forului legislativ, semnificația celor trei culori: „Culoarea albastră simbolizează cerul senin, pacea, viața suverană fără războaie. Culoarea galbenă simbolizează recoltele bogate ale lanurilor de grâu și păpușoi, ce se coc sub razele soarelui sudic. Culoarea roșie este simbolul revoluționar al societății noi, al mișcării înainte, pe calea păcii, democrației și progresului social”.
Gheorghe Ghimpu, primul care a arborat drapelul pe clădirea Parlamentului
Regretatul Gheorghe Ghimpu, deputat în primul Parlament al țării, a fost cel care a dat jos drapelul sovietic și a arborat tricolorul pe clădirea Parlamentului în care se află, în prezent, Președinția Republicii Moldova.
„Nu m-am temut de înălțime. Nu m-am temut urcându-mă cu tricolorul votat de deputați - acela mic, îl duceam în mână și nu mă temeam că îl voi pierde, îl strângeam așa că unghiile îmi intrau tocmai în palmă. Când am urcat acolo și l-am văzut pe acela mare de șase metri lungime... eu trebuia să ajut să îl fixăm, am apucat de un colț și îl țineam: dar dacă îl ia vântul, ce o să se întâmple?”, a povestit Gheorghe Ghimpu, în acele zile, la Radio Moldova.
Gheorghe Ghimpu a adăugat că așteptase acest eveniment mulți ani, de aceea a fost copleșit de emoții puternice în acea zi „victorioasă”.
„Nu știam ce să zic - aici erau niște fotografi să mă fotografieze, jos poporul striga și eu, cu capul spre cer, spre tricolor, mă gândeam că, chiar dacă o fi să cad de aici, am văzut o victorie, o victorie pe care am așteptat-o mulți ani - cât am mai activat în ilegalitate, cât lucram și ne gândeam pentru întemeierea Frontului național patriotic, desigur că în programul nostru revenirea la tricolor era un punct aparte. Aveam emoții deosebite, nu îmi puteam reveni. Am mers cu tricolorul votat de deputați, am mers cu poporul până la gară și nu îmi dădeam seama ce se întâmplă”, a rememorat Gheorghe Ghimpu, la postul național de radio.
Doi ani de închisoare pentru „biruința” tricolorului
Până la această „victorie”, însă, arborarea tricolorului a fost considerată, timp de aproape cinci decenii, un act de înaltă trădare, pedepsit prin represiune și condamnare de către sovietici. Cu toate acestea, au existat spirite neînfricate care au sfidat sistemul.
Cel mai emblematic rămâne cazul lui Gheorghe Muruziuc. Pe 28 iunie 1966, pentru a marca simbolic 26 de ani de la ocuparea Basarabiei, electricianul de la fabrica de zahăr din Biruința, astăzi satul Alexăndreni din raionul Sângerei, a săvârșit un act de curaj incredibil: a urcat pe coșul de fum al fabricii, la o înălțime de 60 de metri, și a arborat tricolorul confecționat de el.
Timp de câteva ore, sub privirile uluite ale muncitorilor, stindardul a fluturat sfidător, în timp ce Muruziuc a opus rezistență încercărilor miliției de a-l coborî.
Prețul libertății a fost dur: KGB-ul l-a acuzat de „agitație naționalistă”, iar justiția sovietică l-a condamnat la doi ani de lagăr de muncă în munții Ural.
Gheorghe Muruziuc a fost reabilitat în 1991 și decorat post-mortem, în 2010, cu „Ordinul Republicii”.
Revenirea la tricolor, decizie firească
Cercetătorii au diferite versiuni despre geneza tricolorului.
Unii istorici plasează începutul oficial în anul 1834, când domnitorul Țării Românești, Alexandru Ghica, a propus un steag cu benzi roșii, albastre și galbene. Ulterior, Alexandru Ioan Cuza a decretat tricolorul ca drapel civil oficial al Principatelor Române Unite, în 1861.
Heraldistul de stat Silviu Tabac subliniază, însă, că apariția tricolorului, inspirat din steagul Franței, este legată de spiritul pașoptist.
„Apariția tricolorului nu poate fi considerată mai veche decât Revoluția de la 1848. Se știe data exactă – Revoluția de la Paris a învins la 24 februarie 1848, iar studenții moldoveni și munteni aflați acolo, împreună cu alte națiuni, s-au dus să salute Franța revoluționară la primăria orașului Paris. Fiecare dintre delegațiile acestea naționale și-a confecționat câte un drapel revoluționar. Studenții moldoveni și munteni, care erau fii de boieri și care își permiteau să studieze la Paris, l-au confecționat imitând drapelul tricolor francez existent de mai multă vreme și care era un tricolor albastru-alb-roșu. Românii au schimbat mijlocul – în loc de culoarea albă au pus culoarea galbenă. Și, de atunci, tricolorul s-a răspândit în toate cele trei țări românești”, explică Silviu Tabac.
Totodată, există mărturii că, la începutul anilor 1900, mișcările de emancipare ale moldovenilor basarabeni aflați sub Imperiul Rus se desfășurau sub tricolorul etnic românesc, acesta devenind drapel național al Republicii Democratice Moldovenești constituite în 1917. Sub același drapel era realizată, în 1918, Unirea Basarabiei cu România.
Prin urmare, revenirea, la începutul anilor '90 ai secolului trecut, la cele trei culori naționale, alături de limba română și alfabetul latin, a reprezentat o decizie firească pentru bucata de Moldovă istorică, devenită, din cauza vicisitudinilor istoriei, actuala Republică Moldova.
Ziua Drapelului de Stat este marcată pe 27 aprilie, începând cu anul 2010, odată cu adoptarea de către Parlament a Legii nr. 217, care consacră Drapelul de Stat drept „simbol oficial major al suveranității și independenței Republicii Moldova”, impunând respectarea acestuia ca o datorie fundamentală a fiecărui cetățean.
CITIȚI ȘI:
