Social

Diplome cu recunoaștere europeană și mobilitate academică: Ce au câștigat studenții moldoveni în 20 de ani de la aderarea la Procesul de la Bologna

Republica Moldova marchează 20 de ani de la aderarea la Procesul Bologna - o inițiativă europeană care a schimbat modul în care funcționează învățământul superior. Scopul acestui proces este crearea unui spațiu comun al studiilor universitare în Europa, unde diplomele sunt recunoscute mai ușor, iar studenții, profesorii și cercetătorii pot studia și lucra peste hotare.

În aceste două decenii, au fost implementate mai multe reforme importante: durata studiilor universitare a fost ajustată, a fost introdus suplimentul la diplomă - un document care facilitează angajarea în alte țări, precum și sistemul de credite transferabile, care le permite studenților să participe la programe de mobilitate academică.

Această arie unică a învățământului superior asigură mobilitatea studenților și cadrelor didactice. La Universitatea de Stat din Moldova, am implementat, practic, o nouă concepție a învățământului superior axată pe credite de studii, axată pe calitate și consolidarea unui sistem de asigurare a calității în învățământul superior”, afirmă Otilia Dandara, rectorul Universității de Stat din Moldova.

Inteligența artificială ar trebui să fie mai bine integrată în procesele educaționale, iar stagiile de practică să înceapă mai devreme, pentru a pregăti mai bine absolvenții, conform standardelor europene, a spus decana Facultății Științe Sociale și ale Educației de la Universitatea Liberă Internațională, Svetlana Rusnac.

„Trebuie să învățăm studentul să folosească foarte bine tehnologiile contemporane, inclusiv inteligența artificială. Stagiile de practică ar trebui să fie legate de activitatea ulterioară de muncă. Oamenii așa își vor îmbogăți capacitățile practice de care este nevoie în câmpul contemporan al muncii”, a punctat Rusnac.

Universitățile din R. Moldova vor să atragă mai mulți studenți străini

Reformele generate de Procesul de la Bologna au făcut mai ușoară recunoașterea studiilor în străinătate și au deschis mai multe oportunități de mobilitate pentru studenții din Republica Moldova în spațiul european, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.

Potrivit oficialului, procesul de aliniere la standardele europene, inclusiv consolidarea integrității academice prin eficientizarea sistemului anti-plagiat, rămâne o prioritate.

„Avem o hotărâre de Guvern cu privire la integritatea academică ce urmează să fie aprobată, un soft anti-plagiat pe care îl implementăm la scară largă. Continuă procesul de investiții și modernizare în învățământul superior”, a precizat Dan Perciun, într-o conferință de presă susținută pe 27 aprilie.

Trecerea la cele trei cicluri universitare – licență, masterat și doctorat, precum și implementarea sistemului european de credite transferabile și elaborarea Cadrului Național al Calificărilor au permis recunoașterea perioadelor de studii în străinătate și au facilitat mobilitatea academică a studenților, a precizat secretara de stat de la Ministerul Educației și Cercetării, Adriana Cazacu.

„Principala reformă a fost trecerea de la cinci ani de studii de învățământ superior la 3+2, trei pentru licență și doi pentru masterat, sau 4+1. Ulterior, s-a încadrat în acest ciclu de studii superioare și ciclul trei de studii - cele de doctorat. (...) Universitățile își propun să dezvolte mai multe programe comune, ceea ce ne permite să fim mai aproape de universitățile europene, să atragem studenți străini. Ne mai propunem să modernizăm infrastructura, să actualizăm metodologiile de finanțare, să revizuim curriculumul universitar pentru ca studiile să fie mai relevante”, a precizat Cazacu.

Șeful Secretariatului Spațiului European al Învățământului Superior, Horia Onița, a apreciat evoluția Republicii Moldova și a subliniat importanța cooperării și a valorilor comune în educația europeană.


Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna în mai 2005, cu ocazia Summitului de la Bergen. De atunci, sistemul de învățământ superior a trecut printr-un amplu proces de modernizare, aliniindu-se treptat la standardele europene.

Standardele și Liniile Directorii Europene pentru Asigurarea Calității, care reprezintă un set de principii convenite la nivel internațional pentru asigurarea calității învățământului superior în Spațiul European, urmează să fie revizuite și aprobate la Conferința Ministerială Bologna de la Iași și Chișinău, care urmează să se desfășoare în luna mai 2027.

În prezent, 48 de state sunt membre ale Procesului Bologna.

VITIȚI ȘI:

Eva Alexandra Fruntașu

Eva Alexandra Fruntașu

Autor

Citește mai mult