Popovici a mai bătut un record
Celebrul înotător român David Popovici a scris istorie la Campionatele Mondiale și Europene, dar nu uită nici de campionatul României. Sportivul de 18 ani a cucerit medalia de aur în proba de 50 metri fluture și a stabilit un nou record național - 23 de secunde și 47 sutimi de secundă. Pe locul doi s-a clasat Denis Popescu, iar Andrei Anghel a urcat pe treapta a treia a podimului.
„Mi-am dorit să câștig. Mă bucur că am reușit asta. Cel mai mândru sunt de timp, pentru că, din câte știu, este un nou record național.” a spus David Popovici.
David Popovici a făcut senzație anul trecut, când a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale și alte două la Europene, la nivel de seniori. Mai mult, el a obținut trei titluri la Mondialele de juniori și încă patru la Europene, la aceeași categorie de vârstă. Popovici deține acum recordul mondial la 100 de metri stil liber și două recorduri mondiale la nivel de juniori: pe distanțele de 100 și 200 de metri, stil liber.