Economic

R. Moldova anulează taxele vamale pentru majoritatea importurilor din SUA: Excepții pentru carne și zahăr

Majoritatea mărfurilor importate din Statele Unite ale Americii vor fi scutite de taxe vamale. Prevederea se va aplica începând cu 1 iulie 2026, potrivit unei legi votate de Parlament în lectură finală.

„Prin acest proiect eliminăm tarifele pentru majoritatea produselor din Statele Unite ale Americii, pentru ca economia Republicii Moldova, agenții economici și cetățenii să poată accesa mai ușor produsele tehnologice americane”, a declarat președintele Comisiei pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, în ședința din 30 aprilie.

Taxa vamală la importul din SUA va fi eliminată pentru majoritatea produselor industriale, precum și pentru o serie de produse agricole. Autoritățile vor menține taxarea doar pentru produsele considerate sensibile pentru piața internă, printre care carnea de vită, porc și pasăre, laptele și produsele lactate, precum și zahărul și produsele zaharoase.

Inițiativa majorității parlamentare a fost supusă votului în lectură finală fără dezbateri și propuneri.

„Singurul amendament propus între lecturi se referă la intrarea în vigoare a acestei legi, care să fie 1 iulie 2026. Acest amendament a fost acceptat de către Guvern în cadrul ședinței de ieri”, a specificat Radu Marian.

Autorii proiectului menționează că acesta urmărește restabilirea unei politici tarifare bazate pe reciprocitate în relația cu SUA. Menținerea tarifului de 10% pentru produsele de origine moldovenească ar permite Republicii Moldova să recupereze o parte semnificativă din exporturile pierdute, în special în sectoarele cu valoare adăugată, precum vinurile sau bunurile agroindustriale și industriale.

Totodată, potrivit parlamentarilor, importurile fără taxe din SUA vor facilita accesul mai rapid la tehnologii și aparate moderne, necesare pentru dezvoltarea afacerilor, și vor permite crearea unui spațiu economic mai competitiv.

În momentul prezentării inițiativei, deputatul Radu Marian a specificat că importurile din SUA constituie doar 2%, iar eliminarea taxelor vamale nu va avea un impact major asupra sistemului fiscal moldovenesc. Totodată, acest „gest de reciprocitate” va reprezenta pentru Republica Moldova un motiv pentru a negocia și alte scutiri pentru producția locală. De asemenea, este o demonstrare a atașamentului pentru parteneriatul cu Statele Unite.

Amintim că SUA au diminuat recent taxele pentru produsele din Republica Moldova de la 31% la 10%, fapt care, potrivit autorităților, oferă producătorilor moldoveni o oportunitate reală de a-și recâștiga competitivitatea pe una dintre cele mai importante piețe externe.

Ambasadorul Republicii Moldova în SUA, Vlad Kulminski, a declarat anterior pentru Radio Moldova că este esențial să păstrăm acest tarif mic pentru livrările în SUA, „lucru care necesită un efort constant”.

Inițiativa de scutire a mărfurilor importate din SUA de taxe vamale a fost susținută cu votul a 59 de deputați.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult