Justiție

Combaterea traficului de substanțe interzise și a criminalității organizate, în discuție la Erevan

La Erevan s-a discutat și despre combaterea traficului de substanțe interzise și a criminalității organizate. Președinta Maia Sandu a participat la cea de-a doua reuniune a Coaliției Europene împotriva Drogurilor, desfășurată în marja summit-ului Comunității Politice Europene de la Erevan.

În cadrul reuniunii, liderii au reafirmat că combaterea fluxurilor financiare ilicite, a spălării banilor și a corupției reprezintă o componentă esențială a unei strategii antidrog exhaustive.

Potrivit Președinției de la Chișinău, înalții oficiali au subliniat că mecanismele de sancționare a bunurilor provenite din infracțiuni ale persoanelor și organizațiilor implicate în traficul de droguri trebuie adoptate de un număr cât mai mare de state, inclusiv propunerea aflată în curs de elaborare la nivelul Uniunii Europene.

Totodată, s-au angajat să armonizeze procedurile de confiscare a activelor provenite din activități infracționale și gestionarea acestor fonduri, astfel încât instituțiile naționale de aplicare a legii și programele de prevenție să poată beneficia direct de resursele recuperate.

Un accent deosebit a fost pus pe consolidarea colaborării operaționale între statele membre ale Coaliției și pe îmbunătățirea schimbului de informații, în special în ceea ce privește utilizarea criptomonedelor în scopul spălării banilor.

Participarea Republicii Moldova la această reuniune vine în continuarea eforturilor Chișinăului în lupta împotriva criminalității transfrontaliere. R. Moldova, ca și alte țări europene, se confruntă cu amenințările reprezentate de traficul de droguri și de rețelele criminale organizate, date fiind poziția sa geografică și presiunile de securitate din regiune. Combaterea acestor fenomene reprezintă o prioritate națională, iar cooperarea la nivel european constituie un multiplicator esențial al eforturilor interne, a mai subliniat Președinția R. Moldova.

Coaliția Europeană împotriva Drogurilor a fost desfășurată în marja summit-ului Comunității Politice Europene de la Erevan. Coaliția a fost lansată în octombrie 2025, la Copenhaga, la inițiativa președintelui francez, Emmanuel Macron, și a președintei Consiliului de Miniștri al Italiei, Giorgia Meloni, ca răspuns colectiv al liderilor europeni la amenințările tot mai grave reprezentate de traficul de droguri și criminalitatea organizată.

CITIȚI ȘI:

Rodica Mazur

Rodica Mazur

Autor

Citește mai mult