Externe

Ucraina își întărește capacitatea de reacție la granița cu regiunea transistreană: „Trebuie să fim pregătiți pentru orice scenariu”

Ucraina își consolidează apărarea la frontiera cu regiunea transnistreană, prin fortificații, drumuri militare și măsuri sporite de securitate, în contextul prezenței trupelor ruse în stânga Nistrului și al riscurilor de destabilizare în zonă. Anunțul a fost făcut de Comandamentul Operațional „Vest”, după o vizită de lucru a generalului de brigadă Volodîmîr Șvediuk, la unitățile Forțelor de Apărare desfășurate pe direcția transnistreană.

„Frontiera Ucrainei cu regiunea transnistreană a Republicii Moldova rămâne în centrul atenției, din cauza prezenței contingentului militar rus și a situației de securitate instabile. Deși scenariile de evoluție a situației pot fi variate, experiența respingerii agresiunii armate ruse pe direcțiile de nord și est ale țării arată că trebuie să fim pregătiți pentru orice evoluție și să reacționăm adecvat și eficient”, subliniază sursa citată.

Oficialii militari afirmă că una dintre priorități rămâne consolidarea semnificativă a capacităților de apărare ale frontierei sud-vestice prin crearea unui sistem de apărare eșalonat, capabil să reacționeze rapid la orice provocări sau manifestări agresive din partea „autoproclamatului satelit nerecunoscut al Federației Ruse”.

În paralel, sunt luate măsuri pentru ca activitățile agricole din regiunea de frontieră să se desfășoare în siguranță.

„Măsurile sporite de control și monitorizarea permanentă a zonelor cu câmpuri minate garantează că agricultorii pot desfășura în siguranță lucrările de primăvară”, precizează Comandamentul Operațional „Vest”.

Amintim că la începutul lunii aprilie, Brigada 120 a Forțelor Armate ale Ucrainei a anunțat că frontiera cu regiunea transnistreană a Republicii Moldova este „puternic minată”, în cadrul măsurilor de consolidare a securității și apărării frontierei de stat în regiunea Vinița.

Potrivit militarilor ucraineni, începând cu 25 martie 2026, unitățile de geniu și grănicerii din cadrul Detașamentului de Frontieră Mohyliv-Podilskyi au desfășurat operațiuni suplimentare de minare pentru întărirea capacității de apărare. De-a lungul întregii frontiere cu regiunea separatistă sunt instalate, de asemenea, sisteme autonome de supraveghere video și avertizare, sârmă ghimpată de tip „Egoza”, iar trupe mecanizate suplimentare cu vehicule blindate au fost dislocate în zonă.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult