Politic

Peste 550 de primării din R. Moldova au inițiat voluntar amalgamări. Alexei Buzu: „Procesul trebuie susținut, nu politizat”

Alexei Buzu, secretar general al Guvernului
Sursa: Alexei Buzu, secretar general al Guvernului

Amalgamarea voluntară a localităților a ajuns într-o etapă avansată, implicând un număr semnificativ de localități de pe întreg teritoriul R. Moldova. În prezent, peste 550 de primării au demarat procesul de amalgamare voluntară, afirmă secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu.

„La momentul actual, avem 435 de decizii de inițiere a procesului de amalgamare. Estimările noastre arată că avem peste 550 de primării care deja sunt antrenate în proces. Credem că numărul va crește în viitorul apropiat”, a declarat Alexei Buzu, după ședința Guvernului din 6 mai.

Autoritățile mențin un dialog constant cu administrațiile locale și cu cetățenii, oferind asistența necesară pentru a asigura transparența și acceptarea reformei. Succesul acesteia depinde de participarea activă a comunităților, a accentuat șeful Cancelariei de Stat.

„Este un proces foarte important în care trebuie să ascultăm opinia cetățenilor, să vedem care sunt prioritățile lor de dezvoltare. Procesul de amalgamare voluntară funcționează, progresează. Aleșii locali dau dovadă de asumare și curaj, pentru că ei înțeleg ca acest proces este unul vital, necesar și important pentru localități și cetățeni”, a subliniat secretarul general al Guvernului.

Alexei Buzu a evidențiat modele de succes ale reformei la nivelul mai multor raioane.

„În raionul Ungheni, avem zece primării care se unesc într-o singură primărie. Populația în acea primărie nouă va fi de 44.326 de cetățeni. La Fălești, opt primării vor deveni una, iar populația fi de 22.609 cetățeni. La Călărași, unsprezece primării se unesc într-o primărie puternică, consolidată, cu o populație de 20.551 de cetățeni”, a enumerat Buzu.

Un alt exemplu prezentat vizează raionul Rezina, unde, potrivit oficialului, nouă primari au luat decizia să se unească: „Populația în primăria nouă va fi de 17.216 cetățeni”.

Cele nouă primării se consolidează în jurul orașului Rezina, iar procesul este însoțit de stimulente financiare semnificative.

„Bugetul pentru 2026 al primăriei Rezina este de 90 de milioane de lei. Stimulentul doi oferit pentru dezvoltare va fi de 85 de milioane de lei. Deci, vom oferi aproximativ un buget suplimentar pentru dezvoltare, deoarece acest proces de consolidare, de unire este, pentru noi, și unul în care investim în servicii mai bune, în infrastructura cetățenilor noștri”, a explicat demnitarul.

Și în raionul Râșcani se vor uni opt primării, iar noua primărie va deservi 17.196 de cetățeni.

Cel mai mare număr de primării care și-au exprimat intenția de a se uni este în raionul Șoldănești.

„Cincisprezece primării se unesc într-o primărie puternică consolidată, capabilă să ofere servicii mai bune pentru 16.550 de cetățeni”, a mai comunicat Alexei Buzu.

Secretarul general al Guvernului a menționat că aceste transformări reflectă asumarea administrației locale și sprijinul pentru reformă.

În context, Alexei Buzu a făcut apel la clasa politică și instituțiile centrale să susțină procesul fără a-l politiza, subliniind că „în Guvern, în Parlament și la nivel de partide politice, trebuie să le urmăm exemplul, să nu politizăm această reformă vitală și importantă, să ne încurcăm, să ajutăm, să încurajăm”.


Conceptul reformei administrativ-teritoriale, făcut public la începutul lunii aprilie curent, prevede introducerea unui prag minim de 3.000 de locuitori pentru fiecare primărie, reducerea numărului de raioane de la 32 la 10, reorganizarea serviciilor publice și triplarea stimulentelor financiare pentru localitățile care aleg să se unească.

Potrivit Guvernului, reforma este necesară în condițiile în care majoritatea primăriilor au o capacitate financiară redusă și depind în mare parte de transferurile de la bugetul de stat, ceea ce limitează investițiile și afectează accesul cetățenilor la servicii de bază.

CITIȚI ȘI:

Ana Cebotari

Ana Cebotari

Autor

Citește mai mult