Social

Parlamentul își scoate mașinile de epocă din garaj și își deschide ușile pentru public: Invitație lansată pentru 16 mai

Parlamentul R. Moldova își va deschide ușile pentru public sâmbătă, 16 mai, între orele 18:00 și 21:00, propunând vizitatorilor o serie de activități pentru a-i familiariza cu istoria parlamentarismului și mecanismele democratice. Evenimentul este organizat în contextul Nopții Muzeelor și anticipează Ziua Parlamentului, marcată oficial în fiecare an pe 23 mai.

În scuarul Parlamentului, vizitatorii vor putea examina și „testa” automobilele de epocă aflate în dotarea instituției, cele cu care au circulat anterior spicherii, și vor avea la dispoziție o zonă fotografică amenajată cu simbolurile naționale.

La parterul clădirii, vor fi expuse documente și obiecte de patrimoniu care au fixat momentele-cheie ale activității legislative. În acest spațiu, cetățenii vor fi invitați să facă propuneri pentru creșterea transparenței instituționale și să participe la concursuri tematice.

La etajul al doilea, interesul publicului va fi orientat către sala de ședințe plenare, unde participanții vor avea ocazia să susțină discursuri simulate de la tribuna centrală a Parlamentului și să vizioneze proiecții cinematografice despre activitatea parlamentară. Tot la acest nivel, vor fi amenajate spații dedicate copiilor și zone suplimentare pentru fotografii.

Dimensiunea europeană a instituției va fi evidențiată la etajul al treilea, prin intermediul unei expoziții dedicate bibliotecilor statelor membre ale Uniunii Europene și prin prezentarea unor proiecte de viitor elaborate de studenți.

Vizitatorii vor avea, de asemenea, acces în Sala Europa, spațiul destinat în mod obișnuit întrevederilor oficiale și ședințelor Biroului permanent.

Accesul în incinta Parlamentului se va face în baza unui act de identitate valid, fără a fi necesară o programare prealabilă. Minorii vor fi admiși fără documente, cu condiția de a fi însoțiți de un adult. Pentru o mai bună orientare, organizatorii vor pune la dispoziția publicului, la intrare, harta spațiilor deschise și traseul recomandat pentru vizitare.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult