Externe

Germania și Ucraina vor produce în comun drone cu rază de acțiune de până la 1.500 de kilometri

Germania și Ucraina au convenit asupra producerii în comun a unor drone cu rază de acțiune de până la 1.500 de kilometri. Anunțul a fost făcut de ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, care a efectuat luni o vizită neanunțată la Kiev, relatează publicația Tagesspiegel, citată de TV Rain.

Potrivit lui Pistorius, Germania mizează, în domeniul sistemelor fără pilot, pe întreprinderi comune create de companii germane și ucrainene.

Acest lucru vizează „în special dezvoltarea și producția comună de drone cu diferite raze de acțiune — de la mai puțin de 100 de kilometri până la 1.500 de kilometri”, a adăugat oficialul german.

În timpul vizitei în Ucraina, Pistorius a avut o întrevedere cu ministrul ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov.

Cei doi miniștri au semnat o scrisoare de intenție privind lansarea programului „Brave Germany” — o inițiativă comună pentru dezvoltarea tehnologiilor de apărare și susținerea startupurilor inovatoare, informează Ukrinform.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult