Politic

Eurodeputat: R. Moldova ar putea beneficia de miliarde de euro din fondurile europene de preaderare pentru 2028–2034

Republica Moldova ar putea beneficia, începând cu următorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, de fonduri europene de preaderare, iar Bruxellesul discută inclusiv majorarea cu 10% a fondului european destinat extinderii. Declarațiile au fost făcute de eurodeputatul român Siegfried Mureșan, președintele delegației Parlamentul European pentru relațiile cu Republica Moldova, miercuri, 13 mai.

„În această perioadă Republica Moldova va primi fonduri de preaderare, la fel ca orice stat candidat. Câți bani va primi Republica Moldova, încă nu știm. Este un fond european de peste 40 de miliarde de euro, destinat tuturor statelor candidate. Și din acest fond vor reveni bani fiecărui stat candidat”, a declarat Mureșan în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.

Parlamentul European cere suplimentarea cu 10% a fondului destinat statelor candidate și stabilirea unor sume clare pentru fiecare țară, inclusiv pentru Republica Moldova, susține eurodeputatul.

„Noi, Parlamentul European, am cerut două lucruri. Am cerut o creștere a acestui fond cu 10%, considerând că avem nevoie de mai mulți bani, deci încă câteva miliarde de euro în plus pentru toate statele candidate. Și am cerut ca fiecărui stat să-i fie alocată o sumă precisă, pentru ca Republica Moldova și celelalte state candidate să știe în avans care e suma care le stă la dispoziție, dacă negocierile progresează bine, dacă implementează reformele”, a afirmat eurodeputatul.

În calitate de negociator șef al Parlamentului European, acesta spune că are drept obiectiv ca Republicii Moldova să-i fie garantate câteva miliarde de euro din viitorul fond european pentru extindere.

De asemenea, Mureșan a amintit că Republica Moldova beneficiază deja de Planul european de creștere economică în valoare de 1,9 miliarde de euro, iar aproape 500 de milioane de euro au fost deja transferate Chișinăului sub formă de prefinanțare și tranșe.

În același timp, europarlamentarul a declarat că toate clusterele de negociere pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea fi deschise până la finalul anului 2026, iar primul cluster ar urma să fie până la sfârșitul lunii iunie.

„Parlamentul European cere să construim pe baza progresului făcut la nivel tehnic și să deschidem și la nivel politic negocierile pe primul grup de capitole, pe primul cluster, imediat, până la finalul lunii iunie (...) și să deschidem negocierile la nivel politic pe toate clusterele până la finalul anului 2026”, a declarat Siegfried Mureșan.

Amintim că și Marta Kos a anunțat pe 12 mai că Uniunea Europeană ar putea deschide, în următoarele două luni, negocierile politice pentru toate capitolele de aderare cu Republica Moldova și Ucraina.

Potrivit executivului european, atât Republica Moldova, cât și Ucraina sunt pregătite din punct de vedere tehnic pentru deschiderea negocierilor politice, iar schimbarea puterii la Budapesta ar putea debloca în sfârșit acest proces. Recent, și Parlamentul European a cerut Consiliului să deschidă oficial negocierile pentru toate clusterele, începând cu Valori Fundamentale în timpul președinției cipriote, iar celelalte cinci - până la sfârșitul anului 2026.

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult