Plafon fix: Procedura de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, simplificată

Autoritățile au simplificat procedura de rambursare a TVA pentru producătorii agricoli, introducând un plafon fix de 200.000 de lei pentru fiecare lună în care este solicitată rambursarea. Modificările sunt prevăzute în Ordinul Ministerului Finanțelor, publicat vineri, 15 mai, în Monitorul Oficial.
Măsura vine să înlocuiască vechiul mecanism de calcul procentual, informează Serviciul Fiscal de Stat (SFS).
„Mecanismul de determinare a sumelor TVA spre rambursare pentru producătorii agricoli a fost modificat pentru perioadele fiscale martie-decembrie 2026 inclusiv, prin introducerea unui plafon fix pentru fiecare lună pentru care se solicită rambursarea”, precizează reprezentanții SFS.
Astfel, noua formulă renunță la vechea limitare procentuală și introduce un sistem mai simplu.
„Noua prevedere înlocuiește limita procentuală aplicată anterior, potrivit căreia suma TVA spre rambursare era plafonată la 12% din valoarea livrărilor efectuate pentru care se aplică cota redusă de TVA”, transmite instituția.
Rambursarea se va face în baza unei formule actualizate, dar cu limită maximă clară.
„Suma TVA pasibilă de rambursare se determină în limita de 40% din suma depășirii TVA deductibile peste suma TVA calculată aferentă livrărilor, dar nu mai mult de 200.000 de lei pentru fiecare perioadă fiscală pentru care se solicită rambursarea”, mai adaugă SFS.
Potrivit Serviciului Fiscal de Stat, scopul modificării este simplificarea procesului și uniformizarea procedurii de rambursare a TVA, prin stabilirea unei limite clare, fixe și predictibile.
Pentru perioadele până în februarie 2026, rămân valabile regulile anterioare, iar cererile vor fi examinate conform cadrului existent.
Cererile de rambursare pot fi depuse electronic la Serviciul Fiscal de Stat, după depunerea declarației TVA, iar banii sunt rambursați în termen de până la 25 de zile lucrătoare.
CITIȚI ȘI: