Externe

Statul Major al Ucrainei confirmă atacul asupra rafinăriei din Riazan și anunță lovirea unor nave militare ruse în Marea Caspică

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că, în urma atacurilor ucrainene din 15 mai, a fost lovită rafinăria de petrol din Riazan, unde „a fost înregistrat un incendiu de proporții pe teritoriul obiectivului”. Totodată, autoritățile militare ucrainene au anunțat că au fost atacate și două nave ale Marinei Militare ruse în Marea Caspică, transmite publicația Astra.

„Rafinăria din Riazan este una dintre cele mai mari întreprinderi de prelucrare a petrolului din Federația Rusă. Capacitatea de procesare este de aproximativ 17 milioane de tone de petrol pe an. Uzina produce benzină, motorină și combustibil pentru aviație, utilizate pentru necesitățile trupelor ruse de ocupație”, se arată în comunicatul Statului Major al Ucrainei.

Comandamentul ucrainean a mai declarat că Forțele Armate ale Ucrainei „au lovit o navă mică purtătoare de rachete și un dragor de mine în punctul de staționare Kaspiisk”.

Anterior, canalul MNS, citând o sursă proprie, a relatat că în dimineața zilei de 15 mai drone ucrainene au lovit o navă militară în apele Mării Caspice, iar la bord a izbucnit un incendiu. Canalul Telegram nu a precizat denumirea navei. Potrivit sursei, în momentul atacului la bord se aflau aproximativ 50 de persoane, dintre care 10 membri ai echipajului au fost răniți grav. La fața locului au intervenit serviciile de urgență.

Oficial, Moscova nu a confirmat atacurile asupra navelor Flotilei Caspice a Marinei Militare ruse. Totuși, Ministerul rus al Apărării a anunțat că a doborât drone deasupra Republicii Calmîkia, regiunii Astrahan și deasupra Mării Caspice.

Statul Major ucrainean a mai anunțat lovirea mai multor obiective militare din teritoriile ocupate, inclusiv „postul de cercetare tehnică de coastă al FSB-ului rus din Mariupol”. Potrivit Kievului, acolo au fost avariate „stația radar MR-232 «Bussol-S» și un modul optic-electronic”.

Anterior, publicația Astra a stabilit că rafinăria de petrol din Riazan a fost ținta atacului. De asemenea, două blocuri de locuințe au fost avariate. Patru persoane au murit, iar alte 28 au fost rănite. Locuitorii orașului Riazan s-au plâns de „ploi negre” după atacul ucrainean asupra rafinăriei.

CITIȚI ȘI:

Redacția  TRM

Redacția TRM

Autor

Citește mai mult