Sport

Spectacol la ediția din acest an a „Olympic Fest"! La concursul organizat pentru jurnaliști a participat și echipa Companiei „Teleradio-Moldova”

Sport, emoții, energie și multă mișcare - toate astea au transformat ediția din acest an a Olympic Fest într-o adevărată sărbătoare a spiritului olimpic. De la demonstrații spectaculoase și concursuri interactive, până la întâlniri cu sportivii de mare performanță ai țării.

Totul a început cu tradiționala cursă olimpică, la care au participat sportivii de performanță, dar și toți doritorii de toate vârstele. În zonele interactive au fost organizate diverse demonstrații sportive.

Participanții au avut ocazia să urmărească și chiar să practice, alături de cei mai buni sportivi și antrenori, diverse probe sportive precum taekwondo-ul, trânta, badmintonul, kickboxingul, scrima, sporturile pe role, teqballul și gimnastica. Totul sub privirile și îndrumarea sportivilor de performanță, care ne duc faima țării pe arena internațională.

„Sunt bucuros că oamenii își aduc aminte de medalia de bronz cucerită de mine la Jocurile Olimpice de vară de la Paris. Sunt mândru să fiu un exemplu pentru viitoarea generație. Au tot viitorul în față”, a spus judocanul Adil Osmanov.

„Este important că aratăm că ne pasă de sport și Mișcarea Olimpică. În ceea ce mă privește, până la finalul acestui an urmează să particip la 3 competiții - în Germania, Italia și Australia”, a menționat Artiom Roșca, luptător de taekwon-do.

În cadrul evenimentului a fost organizat un concurs pentru jurnaliști, iar la competiție a participat și echipa Companiei „Teleradio-Moldova”, care s-a clasat pe locul 3.

„A fost mai greu decât mi-am imaginat. Aș dori să punctez că unii colegi de breaslă au fost mai bine pregătiți și au câștigat pe bună dreptate”, a declarat Alexandru Rusu, jurnalist de la Moldova 1.

„A fost foarte bine. A fost multă adrenalină. Am dat tot ce am avut mai bun”, a spus Leanca Lașco-Rață, prezentatoare la Moldova 1.

„A fost destul de greu. Am dat tot ce am avut mai bun, dar evident că este loc pentru mai bine. Sper că anul viitor vom fi mai bine pregătiți”, a menționat Viorica Rusica, producătoare la Radio Moldova.

„Trebuie să recunosc faptul că este mai ușor că fiu cu microfonul în mână și să pun întrebări, decât să fiu sportiv. Dacă mai efectuam un tur de penalizare, nu ajungeam la finiș”, a declarat Radu Galbur, jurnalist la Moldova 1.

„Olympic Fest” se desfășoară anual, în a treia zi de sâmbătă a lunii mai și consemnează Ziua Sportivului și a Mișcării Olimpice.

Citește mai mult