Zelenski, după ce Putin a simplificat obținerea cetățeniei ruse pentru cei din regiunea transnistreană: „Tinde să își mărească numărul de soldați”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, susține că simplificarea acordării cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană înseamnă că Rusia tinde să își mărească numărul de soldați. De asemenea, este o nouă încercare a Moscovei de a-și consolida influența.
„Un nou pas al Rusiei, au simplificat obținerea cetățeniei pentru persoanele din această regiune a Republicii Moldova. Acest pas este specific și nu înseamnă doar că Rusia caută astfel să își mărească numărul de soldați, deoarece cetățenia implică obligații militare. Este și o afirmație din partea Rusiei că regiunea transnistreană ar fi, cumva, de-a lor. La Moscova, deseori le spun diferitelor părți interesate că sunt interesați doar de Donbass, dar, de fapt, nu este vorba doar de Donbass. Trebuie să reacționăm la acest lucru, mai ales că prezența contingentei militare ruse și a serviciilor speciale în regiunea transnistreană reprezintă, de asemenea, o provocare pentru noi. Suntem interesați de o Moldovă stabilă și puternică”, a menționat Zelenski, pe Telegram.
Președintele ucrainean a adăugat că a „instruit” Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei să contacteze Republica Moldova pentru o evaluare comună și acțiuni comune.
„Aștept propuneri din partea serviciilor secrete ucrainene și a serviciilor noastre de informații cu privire la formatul de reacție. Rusia ar trebui să-și concentreze mai mult atenția asupra rafinăriilor și terminalelor sale petroliere și nu asupra cetățenilor altor state și a pământurilor altor națiuni”, a punctat Volodimir Zelenski.
După ce președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat decretul prin care locuitorii din regiunea transnistreană vor putea obține cetățenia rusă într-un regim simplificat, președinta Maia Sandu, precum și premierul Alexandru Munteanu au comentat că „poate fi o modalitate prin care Kremlinul încearcă să-și completeze trupele ruse care atacă Ucraina după pierderile suferite în război”.
Potrivit documentului semnat pe 15 mai, cetățenii străini și persoanele fără cetățenie care au împlinit vârsta de 18 ani și locuiesc permanent în regiunea transnistreană vor putea depune cereri pentru obținerea cetățeniei ruse fără respectarea unor condiții prevăzute de legislația generală privind cetățenia.
În document se menționează că măsura este introdusă „în scopul protecției drepturilor și libertăților omului și cetățeanului”, cu trimitere la Legea federală rusă privind cetățenia din 2023.
Conform datelor Biroului Politici de Reintegrare, în Registrul de stat al populației sunt luați în evidență 364.885 de locuitori domiciliați în localitățile din stânga Nistrului și municipiul Bender, dintre care 356.833 sunt cetățeni ai Republicii Moldova.
CITIȚI ȘI: