Social

Scăderea numărului de elevi face inevitabilă reorganizarea instituțiilor de învățământ. Perciun: Locul unde te naști influențează enorm parcursul educațional

Mediul în care se naște un copil în Republica Moldova îi dictează, în mare măsură, parcursul educațional și profesional. Constatarea aparține ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, care avertizează că decalajul profund dintre școlile de la sate și cele de la orașe impune o reformă urgentă a rețelei școlare. Oficialul estimează că aproximativ 100 de instituții de învățământ vor fi reorganizate în acest an, pentru a concentra resursele în școli mai mari și mai bine dotate.

Potrivit ministrului, decalajul dintre rezultatele elevilor din Chișinău și cele ale elevilor din mediul rural ajunge la circa 23 de puncte procentuale. Dacă în mediul rural rata de promovare la examene este de aproximativ 60%, în Chișinău aceasta depășește 80%.

„În Republica Moldova, unde te naști, determină enorm parcursul educațional și, eventual, profesional. Și aceasta este o situație pe care noi n-ar trebui să tolerăm, o situație care reduce din potențialul nostru ca națiune, pentru că copilul dintr-o localitate rurală are aceleași competențe, același potențial, doar că noi nu-l valorificăm, din păcate”, a declarat Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

În acest context, Ministerul Educației și Cercetării continuă procesul de optimizare a rețelei școlare, după modificările adoptate, în februarie curent, la Codul educației.

Noile prevederi stabilesc pentru prima dată praguri minime pentru menținerea instituțiilor de învățământ. Astfel, un gimnaziu cu mai puțin de 35 de elevi în clasele V-IX va fi reorganizat în școală primară, iar elevii mai mari vor fi transferați în alte localități. În cazul școlilor primare cu sub 30 de elevi, acestea vor deveni școli primare-grădiniță.

Astfel, dintre cele 73 de instituții vizate în prezent de procesul de optimizare, doar în zece localități școala va fi închisă, iar în celelalte cazuri va fi schimbat doar formatul instituției.

Ministrul estimează, însă, că numărul total al reorganizărilor va ajunge la aproximativ 100 până la sfârșitul anului.

„Cred că e o abordare mai bună să avem un număr poate mai mic de instituții, dar mai bune, mai bine dotate. Și deseori se operează cu această noțiune: 'uite, n-o să mai fie instituția, n-o să mai vină nimeni în localitate'. Eu aș privi, totuși, lucrurile mai altfel: dacă avem o școală bună într-o proximitate de 10 - 15 km, este mai probabil că o familie tânără care ține la educația propriilor copii să fie dispusă să vină într-o asemenea regiune decât să te muți într-o localitate unde știi cu siguranță că, da, fizic școală există, dar calitatea e proastă. Părinții, totuși, tot mai des, și asta mă bucură, caută calitate, nu doar proximitate”, a subliniat ministrul.

Autoritățile dețin deja prognoze demografice pentru fiecare localitate până în anul 2040 și tendința de scădere a numărului de copii va continua în următorii ani, spune Perciun. În acest context, deciziile privind reorganizarea școlilor ar trebui luate pe termen lung, nu amânate anual din motive politice, afirmă el.

„Încă activăm într-un sistem unde aceste decizii sunt luate exclusiv la nivel local. Acum, nivelul de curaj, nivelul de disponibilitate, de a avea costuri politice al consiliilor raionale este diferit. (...) Cu viteza noastră de integrare europeană, cu revenirea diasporei, oricum tendința demografică va rămâne pe un trend descendent, este o realitate”, a menționat ministrul.

Totodată, acesta a accentuat că Republica Moldova investește în educație mai mult decât multe state europene. Potrivit lui, cheltuielile pentru educație au reprezentat, în anul trecut, 6.3% din PIB, comparativ cu 4.2% media europeană și 3.2% în România.


Amintim că modificările la Codul educației, care prevăd reorganizarea școlilor cu puțini elevi, au fost aprobate de Guvern în februarie 2026.

Reforma include și măsuri de sprijin pentru familii și profesori. Elevii transferați în alte instituții vor beneficia de transport gratuit, iar părinții vor primi câte 1.000 de lei lunar timp de doi ani. Cadrele didactice afectate de reorganizare vor putea beneficia de reconversie profesională și indemnizații de relocare de până la 300.000 de lei.

CITIȚI ȘI

Daniela Savin

Daniela Savin

Autor

Citește mai mult